Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Isaiah Williams este al 4-lea străin din lotul lui CS Vâlcea

Isaiah Williams este al 4-lea străin din lotul lui CS Vâlcea

În cursul acestei zile, CS Vâlcea 1924 a anunțat transferul lui Isaiah Williams, un baschetbalist american care sosește din Republica Dominicană. Acesta este al 4-lea străin din lotul lui Hristu Șapera pentru stagiunea 2023-2024.

Originar din Buford, Georgia, Williams a jucat un an pentru Samford, după care s-a transferat la Georgia State. În ultimul an de facultate, acesta a adunat 7.4 puncte, 1.5 pase decisive și 1.4 recuperări.

În 2018, Williams și-a început cariera profesionistă și, în următoarele trei stagiuni, a evoluat în Bulgaria, la Tundja Yambol, în Ucraina, la BC Khimik, și în Polonia, la Polpharma Starogard Gdanski.

În ultimele două sezoane, fundașul de 1.88 metri a jucat în Asia și în America Centrală. În ediția 2022-2023 a ligii ASEAN, Williams a avut medii de 15.8 puncte, 3.8 recuperări și 3.3 pase decisive pentru NS Matrix.

De asemenea, jucătorul în vârstă de 28 de ani a jucat și pentru Soles, în Republica Dominicană, și a contabilizat 13.3 puncte, 3.1 pase decisive și 1.8 recuperări, având un procentaj de 55.6% din interiorul semicercului.

În urma acestui transfer, iată cum arată lotul „lupilor negri”: Isaiah Williams, Zoran Paunovic, Wesley Harris, Peter Olisemeka, Vladislav Solopa, Radu Vîrnă, Modibo Diaby, Toni Rotaru, Nicolae Ciucă, Alexandru Burlacu, Christos Ciriperu și Andreas Blidaru.

*foto: GSU Men’s Basketball - Twitter

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!