Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Istoric favorabil pentru CSU Ploiești în duelurile cu CSM Oradea

Adrian Micinic

Adrian Micinic
02.11.2012

CSU Ploiești și CSM Oradea vor disputa jocul cu numărul 20 în istoria confruntărilor directe. Acesta va avea loc la Brazi, acolo unde s-au consemnat alte trei confruntări, toate desfășurate în cursul acestui an calendaristic.

Scorul general este net favorabil echipei prahovene cu 17-2. Dintre acestea 14 au avut loc în sezonul regulat al Ligii Naționale. Aici avantajul prahovenilor este de 12-2. În cupă nu s-a consemnat nicio confruntare, în vreme ce în playoff au avut loc două serii și cinci partide. Toate au fost adjudecate de Asesoft.

În sezonul precedent victoriile au fost împărțite în faza regulată, iar în playoff a fost 3-0 pentru prahoveni. CSM Oradea are o serie de patru înfrângeri consecutive în fața lui CSU Ploiești. Toate aceste meciuri au avut loc în cursul anului 2012.

Zece meciuri s-au disputat cu CSU Ploiești în postura echipei gazdă. În continuare CSM Oradea se află în căutarea primului succes.

Primul meci oficial între aceste echipe s-a consemnat pe 26 noiembrie 2005, la Sala Olimpia din Ploiești. Gazdele au învins cu scorul de 104-66.

Cele două victorii orădene s-au consemnat în 10 martie 2010, respectiv 7 octombrie 2011.

Scorul general al confruntărilor dintre Vladimir Arnautovic și Cristian Achim este favorabil primului cu 7-2. Așadar, până la venirea antrenorului vâlcean Oradea nu a câștigat niciun meci împotriva multiplei campioanei naționale.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!