Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ivan Ivanovic: "La Mediaş toată lumea a fost corectă cu mine"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
12.06.2011

Gaz Metan Mediaş a început pregătirea noului sezon din Divizia A semnând noi contracte cu majoritatea jucătorilor care au îmbrăcat tricoul echipei în stagiunea 2010-11. Unul dintre protagoniştii câştigării Cupei României 2011, cea mai mare performanţă din istoria clubului medieşean, care şi-a prelungit contractul este Ivan Ivanovic. Sârbul (foto, în alb) spune, într-o declaraţie acordată în exclusivitate site-ului nostru, că nu a stat mult pe gânduri pentru a decide dacă va juca sau nu în continuare la Gaz Metan iar motivul pentru care a semnat un nou acord cu echipa din oraşul de pe maulul Târnavei Mari îl reprezintă excelentele relaţii pe care le-a avut cu toată lumea din club: jucători, antrenori, manageri.

Am ales să joc la Mediaş încă un sezon datorită relaţiilor foarte bune pe care le am cu jucătorii şi cu noul antrenor (n.r. - Ovidiu Teleabă) despre care cred că va şti cum să mă folosească pe teren pentru a putea da totul pentru echipă. De asemenea toată lumea de la club a fost foarte corectă cu mine sezonul trecut, managerii şi-au respectat toate promisiunile pe care le-au făcut şi este o adevărată plăcere să lucrezi cu ei. Pentru la anul mi-au făcut o ofertă bună şi nu a trebuit să mă gândesc prea mult pentru a decide. Sper ca sezonul următor vom face cel puţin un pas în faţă în privinţa rezultatelor. 

Ivanovic s-a alăturat lui Gaz Metan la începutul ediţiei precedente de campionat. El a intrat pe teren în 28 de partide din sezonul regulat şi a avut medii de 12 puncte, 4.3 recuperări şi 1.6 pase decisive pe meci.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!