Minute | 27:48 |
Puncte | 16 |
Pase decisive | 0 |
Recuperari | 5 |
Eficienta | 18 |
BC Timișoara îi va întâlni în etapa a XI-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin pe cei de la CSU Asesoft Ploiești, echipă care tocmai ce a obținut calificarea între cele mai bune 32 echipe din Eurocupă, în urma victoriei din Israel. Bănățenii au un bilanț de trei meciuri câștigate și unul pierdut în partidele disputate pe teren propriu.
Ca o noutate în lotul gazdelor de mâine va fi și Jahenns Manigat, revenit după ce a fost menajat în jocul de sub Feleac.
„Sunt acum la 100%, de abia aștept să joc. Asesoft e o echipă foarte bună, cu multe arme. Au un lider bun în Daniel Brown, pe care îl urmează, știm că trebue să facem un joc bun pentru a obține victoria. Și cu Steaua a fost greu, ca să ajungem la nivelul lor trebuie să punem mai multă intensitate în joc. Îi putem bate dacă facem ce trebuie. Noi ne interesăm de fiecare adversar, le urmărim punctele forte și cele slabe, așa vom face și acum pentru a fi pregătiți”, a spus Manigat înaintea jocului cu CSU Asesoft Ploieşti.
BC Timișoara și CSU Asesoft Ploiești se vor întâni mâine, de la ora 17, în sala „Constantin Jude” din Timișoara.
CSO Voluntari împinge în meci decisiv seria din semifinalele LNBM cu CSM Or...
Nebojsa Vidic: „Mai avem o șansă de a încerca să fim prima echipă ce înving...
CSO Voluntari reacționează și se impune în meciul trei al semifinalei cu CS...
CSO Voluntari împinge în meci decisiv seria din semifinalele LNBM cu CSM Or...
Ainars Bagatskis: „Dacă vrem să ne întoarcem la Oradea, trebuie să arătăm c...
Nebojsa Vidic: „Mai avem o șansă de a încerca să fim prima echipă ce înving...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!