Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jahii Carson: “Toți jucătorii încep să își înțeleagă rolurile și să le accepte”

Mara Mihăilescu

Mara Mihăilescu
20.01.2019

jahiicarson

După un început de “Top 6” care ne-a egalat sau chiar depășit așteptările, prin prisma partidelor extrem de spectaculoase, dar și a unor rezultate neașteptate, urmează să urmărim duelul ce va închide prima etapă, mai exact partida dintre BCM U Pitești și U-BT Cluj Napoca.

Jahii Carson, unul dintre noii jucători ai pitestenilor, a răspuns pentru site-ul nostru la câteva întrebări în legătură cu această partidă, dar și venirea lui la această echipă:

În primul rând, spune-ne câteva cuvinte despre venirea ta aici. Ce așteptări aveai, având în vederea problemele cu accidentările, dar și seria înfrângerilor?

Așteptările pe care le am de la mine, în primul rând, sunt întodeauna ridicate. Am încredere în mine și am simțit că aș putea să vin la această echipă și să mă integrez bine în grup și, desigur, să ajut la obținerea victoriilor.

Cunoșteai vreun jucător de la BCM U Pitești înainte să vii aici, sau din România, cu care ai discutat înainte să iei această decizie?

Nu cunoșteam vreun jucător din această echipă sau din România. Doar am văzut o oportunitate foarte bună de a ajuta la formarea unei echipe mult mai competitive pentru “Top 6”.

De asemenea, cum vezi atmosfera acum, comparând cu cea care era când ai venit pentru prima dată aici, mai ales după ce câțiva jucători importanți au revenit pe parchet în urma accidentărilor?

Simt că acum avem o chimie mult mai bună, toți jucătorii încep să își înțeleagă rolurile și să le accepte. Cred că ăsta e unul dintre motivele principale pentru care am avut parte de mult mai multe victorii în ultimele meciuri.

Chiar tu ai avut ghinionul unei accidentări. Cât de greu a fost, atât pentru ține, cât și pentru echipă, să pățești asta atât de repede? Care este stadiul accidentării în acest moment?

Am avut o accidentare minoră. Nu a fost ceva foarte grav, însă putea să fie dacă încercăm să mă forțez și să joc. A fost dificil, într-adevăr, atât pentru mine, cât și pentru club, dar, până la urmă, faza a doua e aici și sunt pregătit 100%.

Meci dificil cu cei de la U-BT Cluj Napoca pentru voi, în prima etapă. Echipa a avut două înfrângeri foarte apropiate în fața lor, în acest sezon. Cum vezi această partidă? La ce aspecte crezi că trebuie să “strălucească” echipa pentru a obține victoria?

Nu știu exact cum decurge un meci contra celor de la Cluj, dar noi suntem foarte încrezători, în noi, ca echipa, și în special pe teren propriu. O să ne facem jocul, o să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut și o să executăm ceea ce am pregătit la antrenamente. Dacă facem asta, eu cred că noi vom fi cei ce vor obține cele două puncte.

În final, care crezi că e cel mai mare atu al tău, personal, care ar putea face diferența într-un meci?

Cred că sunt unul din cei mai rapizi și atletici conducători de joc indiferent de situație, pot să marchez când este nevoie, să îmi arăt experiența când este nevoie, dar și forță atunci când este cazul. Orice are echipa nevoie, eu voi încerca să aduc în joc.

În acest sezon, în trei partide disputate în tricoul pitestenilor, Jahii Carson are medii de 16 puncte, 2 recuperări și 4.3 pase decisive pe meci, cu un season high de 20 de puncte împotriva celor de la CSA Steaua.

Partida va avea loc la Sala Trivale din Pitești, începând cu orele 20:00, și va fi transmisă în direct de Digi Sport

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!