Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jakob Lowrance este noul pivot al celor de la CSM Târgu Mureș

Jakob Lowrance este noul pivot al celor de la CSM Târgu Mureș

CSM Târgu Mureș a anunțat legitimarea pivotului american Jakob Lowrance, acesta petrecând deja un sezon în Liga Națională de Baschet Masculin.

Lowrance a jucat pentru Athletic Constanța, alături de care în 28 de meciuri în LNBM a avut medii de 11.2 puncte, 6.6 recuperări și 1.2 pase decisive, cu 57% procentaj la două puncte și 32.4% de la distanță. El a fost principalul recuperator al dobrogenilor în sezonul 2021/2022. Patru meciuri a încheiat cu double-double, iar per total a avut cel mai mare index al eficienței din lotul Constanței.

Pe lângă aparițiile din campionat, pivotul a strâns și 14.0 puncte, 8.8 recuperări și 1.3 pase decisive în Cupa României, unde Constanța a jucat 4 meciuri.

Noul jucător al Mureșului a evoluat în trecut în NCAA 2 la University of Central Missouri, în LEB Silver din Spania pentru Azpeitia Juaristi Itaurgi Saski Baloia și în Portugalia pentru Maia Basket Clube.

Nou-promovata are în lot patru străini după venirea lui Lowrance. Mureșenii vor avea un meci de pregătire astăzi (21.09), de la ora 16.30 în cadrul Memorialului Elemer Tordai de la Sibiu, urmând să se dueleze cu CSA Steaua București.

*foto: Andrei Gheorghe / Facebook CSM Constanța Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!