Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jarrett Howell: "Am permis adversarului o singură aruncare pe posesie"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
18.09.2011

Jarrett Howell, conducătorul de joc al echipei Gaz Metan Mediaș, a vorbit pentru cititorii TotalBaschet după victoria repurtată asupra lui U Mobitelco Cluj-Napoca, scor 89-72, în manșa inaugurală a primei faze din Cupa României - ediția 2011/12.

Ce părere ai despre acest meci? Echipa ta a condus pe tabela de marcaj în permanență, excepție făcând câteva momente. Ați fost evident echipa mai bună în această seară.

Am pregătit foarte bine acest meci. Ovidiu (n.r. Teleabă, antrenorul principal) a făcut o treaba excelentă pentru a ne pregăti de orice situație care ne putea ieși în cale. Am avut posibilitatea de a ne exprima așa cum știm și fiecare și-a dorit să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. Toți și-au dorit să învingă și au făcut ce a trebuit pentru a reuși.

Gaz Metan a avut un procentaj foarte bun cu precădere la aruncările din interiorul semicercului. Cum a fost posibil să aveți peste 60% la aceste aruncări în condițiile în care adversar a fost Clujul, o echipă cunoscută pentru seriozitatea cu care se apără?

Pur și simplu am jucat bine și așa cum trebuie pentru a ajunge în situația de a finaliza. Am fost și foarte agresivi împotriva jucătorilor înalți din echipa adversă. Noi avem patru jucători care pot fi folosiți cu regularitate în spațiul de trei secunde și ei au doar doi. Asta ne-a permis să fim foarte incisivi și să ne luptăm pentru poziții avantajoase în apropierea coșului.

Antrenorul Ovidiu Teleabă a declarat că nu este mulțumit de apărarea echipei în partidele din presezon. Crezi că situația s-a schimbat în această seară?

În presezon am jucat bine în apărare dar problema a fost cu lupta pentru poziție (boxout) și de asemenea cu recuperarea. Dar, am discutat despre aceste chestiuni și la antrenament am lucrat pentru a îmbunătăți acest aspect al jocului nostru.
În meciul din această seară am făcut o treabă bună și am permis adversarului o singură aruncare pe posesie. E adevărat, au obținut câteva recuperări ofensive dar ne-am descurcat mult mai bine decât în presezon la acest capitol.

Ce părere ai despre noul tău coleg de echipă, Craig Moore? Cum ți se pare că a debutat în România? Cum îl vezi în calitate de coleg?

Craig este un jucător mare și un coleg de echipă și mai bun. Cred că ne completăm reciproc. E un foarte bun pasator la fel ca și mine dar aruncă extrem de bine și este foarte mobil, se deplasează mult pe teren. Eu pătrund mai mult și avansez sub panou mai des.
Putem să jucăm împreună și mă simt foarte bine când joc alături de el. Craig este un tip foarte hazliu și mereu îi face pe băieți să râdă. Este o prezență agreabilă, chiar dacă eu sunt mai serios, fiind și lider al grupului. Cred că ne potrivim foarte bine.

Care sunt obiectivele echipei în acest sezon competițional?

Obiectivele sunt câștigarea cupei și a campionatului. Punct.

Din punct de vedere personal ce îți propui în noul sezon?

Cel mai important este să-l servesc pe Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos și să îi ajut pe semenii mei să Îl cunoască.
Altfel, obiectivele mele coincid cu cele ale echipei. Vreau să câștig totul. Am destule trofee individuale. În perioada petrecută la Mediaș am progresat în fiecare an și vreau să continuăm acest obicei astfel încât să progresăm și în acest sezon. Îmi doresc să cucerim ambele trofee.

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sean :

    Jarr
    Domnul si Salvatorul tau nu te-a invatat sa fii si putin mai modest?

    cu 12 ani în urmă (18.09.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe dino :

    @Sean
    Modest, aproape nu exista la americani.

    cu 12 ani în urmă (18.09.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ravelstein :

    @sean & co
    unde este lipsa de modestie ? e conducator de joc , e cu adevarat liderul echipei , fara el gazul
    nu poate , practic , juca . Ati vrea doar , cu falsa modestie , sa dea declaratii de complezentza
    E un tip de mult bun simtz , ca majoritatea jucatorilor de la medias

    cu 12 ani în urmă (18.09.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!