Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jocurile Mondiale Universitare 2011. România a depășit China!

Adrian Micinic

Adrian Micinic
17.08.2011

România a câștigat meciul disputat împotriva Chinei la Jocurile Mondiale Universitare de la Shenzhen. Rezultatul final al partidei a fost de 98-80.

Tricolorii pregătiți de către Dan Calancea și Cristian Achim s-au instalat la conducere de la început și au pus un ecart de zece lungimi în fața gazdelor până la închierea primei secvențe. Ofensiva României a funcționat în parametri excelenți pe parcursul primelor zece minute de joc, la capătul cărora tabela de marcaj indica scorul de 29-19.

A urmat o cădere în jocul compatrioților noștri, China reușind să recupereze aproape întregul handicap într-un timp extrem de scurt. Totuși, România a intrat în avantaj la vestiare, ducând cu ea un avantaj de patru lungimi, scor 44-40.

Beneficiind de aportul consistent al tripletei Moldoveanu - Mandache - Nicoară, ajutat de Guțoaia, formația tricoloră a reușit să se desprindă din nou pe tabela de marcaj. De această dată definitiv. Astfel, la jumătatea sferului 3 scorul era 57-47. De fapt, românii au învins în acest sfert la zece lungimi, marcând 30 de puncte în această perioadă de joc. La intrarea în sfertul decisiv scorul era de 74-60.
Ofensiva a continuat să funcționeze excelent pentru România, punctele venind atât de la distanță cât și din apropierea coșului. Diferența a continuat să crească, la final scorul înregistrat fiind de 98-80.

România a avut 55% la reușitele din acțiune și o singură la linia de pedeapsă pentru 94%. De asemenea, România a avut 12 reușite din spatele semicercului, majoritatea purtând semnăturile lui Moldoveanu, Guțoaia sau Mandache.

Tricolorii au dominat și la recuperări (43-29), fiind superiori la intercepții (9-7) și pase decisive (20-16). China a fost mai sigură la posesie, având mai puține mingi pierdute (15-11).

Vlad Moldoveanu a avut 26 puncte, 6 recuperări, 3 pase decisive, Andrei Mandache a contribuit cu 20 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive, Titus Nicoară a contribuit cu 19 puncte, 9 recuperări, iar Adrian Guțoaia a bifat 19 puncte și 7 recuperări, Dani Popescu a terminat cu 7 puncte, 8 pase decisive și 3 intercepții cu 6 posesii pierdute. Țibârnă a totalizat 4 puncte, 6 recuperări, iar Boian a terminat cu 3 puncte.

Calancea a mizat foarte mult pe cvintetul de bază - Mandache, Popescu, Guțoaia, Moldoveanu, Nicoară - fiecare bifând peste 30 minute de joc.

Țibârnă a avut 10 minute, iar Andrei a jucat cinci minute. În rest, Lazar, Boian, Paliciuc, Santa și Orbeanu au jucat sub două minute.

Iată celelalte rezultate înregistrate în runda a 4-a din cadrul Grupei A în concursul de baschet masculin de la Universiada 2011:

 Meci   Scor 
 Germania vs Brazilia   61-53 
 Emiratele Arabe Unite vs Cehia    61-91  

În urma acestor rezultate România mai are șanse de calificare între primele opt echipe. Pentru a reuși acest lucru, tricolorii trebuie să se impună în fața Emiratelor Arabe Unite, iar Cehia să depășească Brazilia la o diferență cuprinsă între 1-29 puncte! Mai multe detalii pe marginea acestui subiect aveți aici.

Prin prisma acestui succes tricolorii nu pot coborî mai jos de locul 4 la încheierea grupei principale, chiar dacă poate fi egalată de China și ar putea termina la egalitate cu Cehia și China. Tricolorii au avantaj în fața ambelor, astfel încât, în cel mai rău caz, va juca în turneul locurilor 9-16.

Clasamentul Grupei A după patru runde se prezintă în felul următor:

 Pos   Echipa   V-Π  Coșav.   Pt 
 1.   Germania   4-0   280:209   8 
 2.   Brazilia   3-1   330:262   7 
 3.   România   2-2   319:299   6 
 4.   Cehia   2-2   300:269   6 
 5.   China   1-3   290:350   5 
 6.   E.A.U.   0-4   231:361   4 

În ultima rundă, România întâlnește echipa similară a Emiratelor Arabe Unite cu începere de la orele 13:00 (ora României). De asemenea, Cehia se va confrunta cu Brazilia, într-un meci capital pentru tricolori, iar Germania se va confrunta cu China.

Foto flash: FRB 

3 comentarii la aceasta stire:
  • CSA Steaua București tzony :

    Felicitari!
    Se pare ca Mandache sa integrat foarte bine in sistem a jucat foarte bine pana acum!

    cu 13 ani în urmă (17.08.2011) Raspunde
  • Malagamba :

    Calancea
    Gabi Calancea a stiut intotdeauna sa joace anumiti jucatori, care nu-si gasesc ritmul decit sub bagheta lui. Asa este Mandache si asa era Dragusin. Cum au plecat de la Brasov, cum nu le-a mai mers jucaria.
    Bravo Mandache, dar bravo si Gabi Calancea !
    Gabi, esti pe punctul de a aduce o echipa a Romaniei in primii 8 in lume. Cine are ochi, vede.
    Hai Romania !

    cu 13 ani în urmă (17.08.2011) Raspunde
  • secu :

    DAN
    Dan calancea nu Gabi,mandache a jucat bine si foarte bine si la steaua ,intr-o rotatie de 9 jucatori,intr-adevar la brasov s-a facut vizibil,se pare ca in campionatul romaniei nu are loc de ......

    cu 13 ani în urmă (17.08.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!