Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jordanco Davitkov este noul antrenor al lui CSM Târgu Jiu

Jordanco Davitkov este noul antrenor al lui CSM Târgu Jiu

CSM Târgu-Jiu are un nou antrenor principal în persoana lui Jordanco Davitkov. Tehnicianul în vârstă de 57 de ani, fost antrenor principal al echipei naționale de baschet a Macedoniei și al echipei naționale de baschet din Kuweit, a semnat o înțelegere cu formația gorjeană până la finele acestui sezon.

Actualul tehnician, Claudiu Alionescu și secundul Alexandru Gliga vor rămâne în staff-ul formației din Târgu Jiu.

Obiectivul lui Davitkov la CSM Târgu Jiu este evitarea retrogradării. În prezent, gorjenii au un bilanț de 4/13 și se află pe locul 11 în clasamentul LNBM.

Experiență vastă pentru noul antrenor al lui Târgu Jiu

Davitkov vine la Târgu Jiu cu un CV destul de impresionant. Între anii 2001-2007 a fost antrenor al naționalei Macedoniei. El a mai fost și selecționer al Kuweitului, alături de care a câștigat o medalie de bronz la Jocurile Golfului, în 2011. De asemenea, a câștigat trei titluri în Kuweit cu BC Qadsia (2009-2011). Înainte de experiența din Golf, mai fusese antrenor principal în țara sa natală, în perioada 2000-2008, la al KK Nikol Fert, KK Strumica 2005, Balkan Steel Skopje și KK Rabotnicki. De asemenea, a mai antrenat în Islanda, la BC Snaefell.

Ca jucător a evoluat pentru naționala de tineret a Iugoslaviei și a fost primul căpitan al echipei naționale a Macedoniei.

*foto: slobodenpekat.mk

2 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    da
    cred ca sunt unul dintre putinii care considera ca avem nevioie de antrenori straini de valoare in campionatul romanesc. sper ca targu jiu sa beneficieze cat mai mult de experienta acestuia si ma bucura sa vad ca antrenorii care au condus pana acum echipa au acceptat sa faca un mic pas in spate, pentru mai multi pasi viitori in fata.

    cu 2 ani în urmă (30.03.2021)
    • uplifter:

      Re:
      Sunt de acord. De cele mai multe ori am putut vedea ca afara se joaca mult diferit fata de jocul de la noi care pare acelasi ca acum n ani buni.
      Antrenorul asta are un CV chiar ok si cei de la Tg Jiu au numai de învățat din afacerea asta.

      cu 2 ani în urmă (30.03.2021)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!