Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jose Araujo: „Nu sunt mulţumit de ce am jucat”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
11.10.2014

Vicecampioanele de la Univ. Goldiș ICIM Arad au pierdut pe terenul formației CST BC Alexandria la 13 puncte diferență, scor 54-67, suferind astfel prima înfrângere din noul sezon competițional al LNBF.

După meciul cu gruparea din județul Teleorman, antrenorul galben-albastrelor, Jose Araujo, s-a declarat nemulțumit de jocul elevelor sale, spunând că nu ai cum să câștigi un meci atunci când joci bine un singur sfert. 

„Am început rău jocul, apoi am dat semne de revenire. Nu a fost decât o iluzie, pentru că în sfertul 3 am căzut complet şi nu am mai avut forţa să revenim. Când joci bine un singur sfert, nu ai cum să nu pierzi partida. E o înfrângere şi chiar dacă am fi câştigat, nu este nimic special, un sezon lung, în care trebuie, pas cu pas să ne punem la punct cu toate. Ştiu că se va pune în calcul şi oboseala, dar nu stă în picioare scuza, pentru că Alexandria venea după o deplasare la Timişoara. Nu sunt mulţumit de ce am jucat. Avem fluctuaţii prea mari, aici trebuie să lucrăm. Avem o săptămână la dispoziţie să ne revenim, şi cel mai important este că tot lotul este valid, pentru prima oară de când a început sezonul”, a declarat tehnicianul portughez pentru site-ul oficial al echipei din Arad. 

Pentru arădence urmează acum un duel mai ușor, pe teren propriu, împotriva celor de la CSU Oradea, echipă pe care au eliminat-o în primul tur din Cupa României. Confruntarea este programată sâmbătă, 18 octombrie. 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!