Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Jovica Arsic: “Vreau să facem un meci bun şi să ne impunem”

Lucian Călinescu

Lucian Călinescu
15.10.2015

Arsic

După succesul obținut la malul Dunării, cu Phoenix Galați, BCM U Pitești este pregătită de următoarea partidă din campionat. În cadrul rundei a treia a sezonului regulat, argeșenii vor primi vizita celor de la Dinamo București, formație neînvinsă până în acest moment.

Jovica Arsic, tehnicianul sârb al echipei alb-violete, a vorbit la conferință de presă organizată de BCM U atât despre victoria din Moldova, cât și despre partida de sâmbătă, cu Dinamo București.

A fost un meci greu la Galați, dar este bine că am reuşit să ne impunem. Am reuşit să intrăm bine în meci şi ne-am desprins. Am avut în faţa noastră o echipă agresivă, o formaţie care nu concepea să nu se impună, asta pentru că juca pe teren propriu, dar noi ne-am ridicat la un nivel superior şi am reuşit să obţinem o victorie importantă. Am avut probleme şi nu numai la începutul sfertului patru, atunci când ei au venit la numai cinci puncte diferenţă. Am avut probleme şi pe parcursul sfertului trei. Cred că s-a ajuns aici pentru că jucătorii noştri s-au văzut învingători prea devreme în meci. Au început să sărbătorească mai devreme decât este cazul şi de aici a apărut relaxarea în joc. Ceea ce este important este faptul că ulterior am reuşit să ne trezim la realitate şi am reuşit să ne desprindem şi să obţinem o victorie importantă.

Cred că vom juca pentru a cincea sau a şasea oară cu Dinamo. Avem foarte multe meciuri jucate împotriva lor şi pot să spun că nu mai reprezintă vreo necunoscută pentru noi. Vreau să facem un meci bun şi să ne impunem, dar este clar că datele problemei vor fi altele comparativ cu ce am avut în Cupa României. Acolo am jucat împotriva unei echipe ce venea la Piteşti cu un avans important după meciul din tur şi de aceea a abordat altfel disputa de la Sala Sporturilor. Sper ca împreună cu sprijinul fanilor să putem obţine o nouă victorie în acest campionat.

Jocul de sâmbătă va începe la ora 18:00.

1 comentariu la aceasta stire:
  • FC Argeș Pitești Rudolf :

    HAI BCMU
    Vom fi alaturi de voi! Putem castiga, avem sanse! Hai BCMU!

    cu 9 ani în urmă (16.10.2015) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!