Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Kyle Adnam, evoluție excelentă în fața primei clasate a ligii din Noua Zeelandă

Kyle Adnam, evoluție excelentă în fața primei clasate a ligii din Noua Zeelandă

În cursul acestei dimineți, Wellington Saints, echipa la care evoluează Kyle Adnam, baschetbalist care va juca pentru BC CSU Sibiu în stagiunea 2023-2024, s-a duelat cu Auckland Tuatara, trupă aflată pe prima poziție în prima ligă de baschet din Noua Zeelandă.

Din cele zece formații care joacă în NBL, doar primele șase se califică în playoff. Wellington Saints ocupa poziția a șasea înaintea ultimei etape, având șansa de a trece pe locul cinci, în cazul unei victorii împotriva lui Auckland Tuatara.

Meciul a fost echilibrat în primele trei sferturi, toate fiind câștigate de gruparea mai bine clasată. Drept urmare, în primul minut al actului decisiv, Tuatara conducea cu 75 la 61. Au urmat, însă, zece minute excelente ale „sfinților” din Wellington, care au revenit de la -14 la +9.

Kyle Adnam, noul jucător al Sibiului, a evoluat excelent în acest ultim sfert și a înscris de unul singur 18 puncte, cât întreaga echipă adversă. Fundașul în vârstă de 29 de ani a fost ajutat de Isaiah Mucius și de Elijah Thomas, iar Wellington Saints s-au impus cu 102 la 93.

Adnam a terminat cu 24 de puncte, 4 pase decisive, 4 intercepții și 2 recuperări în aproape 33 de minute petrecute pe parchet. Fundașul australian a avut 6/11 la aruncările de două puncte (54%) și 85% de la linia de libere (12/14).

Din tabăra câștigătorilor s-au mai remarcat Elijah Thomas (17 puncte, 6 recuperări, 5 intercepții), Izayah Mauriohooho Le Afa (16 puncte, 6 pase decisive) și Isaiah Mucius (15 puncte, 6 recuperări).

De partea cealaltă, cei mai buni jucători au fost Reuben Te Rangi (18 puncte, 4 pase decisive), Cameron Gliddon (15 puncte, 9 recuperări) și Jarrad Weeks (14 puncte).

Datorită acestei victorii, Wellington Saints a ajuns la un bilanț de 9-9 și a urcat pe poziția a 5-a în clasament. În schimb, Auckland Tuatara, cu 13 meciuri câștigate și 5 pierdute, s-a menținut pe primul loc în clasament.

Auckland Tuatara și Otago Nuggets sunt calificate direct în semifinalele playoff-ului, în timp ce Canterbury Rams, Franklin Bulls, Wellington Saints și Bay Hawks vor juca în sferturile de finală.

Final 6-ul este programat în perioada 20-23 iulie în West Auckland. În 20 iulie, Wellington Saints va juca în sferturi împotriva lui Franklin Bulls, având șansa de a se califica în semifinalele campionatului.

În acest sezon, Adnam are medii de 17.4 puncte, 8.8 pase decisive și 3.1 recuperări, fiind al doilea cel mai bun pasator al ligii.

*foto: Bronwen Caple Photography

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!