Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Leo De Maio: ”Am vrut, am încercat, dar Asesoft a fost echipa mai bună!”

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
18.05.2012

BC Timișoara este condusă de CSU Ploiești cu 2-0 după primele două partide ale Finalei 2012, iar superioritatea prahovenilor este recunoscută direct de Leontin De Maio, președintele grupării din Banat.

Oficialul spune că în cele două meciuri disputate la Sala Olimpia, din Timișoara, echipei sale i-a lipsit prospețimea, nu atitudinea, iar Asesoftul a profitat de acest lucru și-a s-a impus.

În primul rând Asesoft a fost mult mai bună decât noi. Probabil că au contat toate meciurile pe care noi le-am jucat în acest sezon, 68 cu acesta, și, din păcate, ne-a lipsit prospețimea. În al doilea rând vreau să îmi felicit băieții pentru tot ce au făcut în acest sezon, pentru toată munca pe care au depus-o și pentru felul în care s-au bătut chiar și în aceste meciuri, pentru că nu ne-a lipsit atitudinea. Am vrut foarte mult, am încercat foarte mult, dar așa cum am mai spus, cu adevărat Asesoft a fost, în aceste două zile, echipa mai bună, a spus De Maio.

Oficialul Timișoarei crede că oboseala acumulată în Liga Balcanică și-a spus cuvântul, însă nu regretă decizia de a participa în cupele europene.

Liga Balcanică a fost, pe de-o parte, un lucru pozitiv pentru noi, pentru că ne-a dat o experiență pe care, cu siguranță, foarte mulți dintre jucătorii noștrii nu au avut-o. Pe de altă parte, a fost extrem de obositoare, și cred că în acest final de sezon, ca de altfel și la Final 4 Cupa României, ne-a prins într-o ușoară scădere de formă.

Președintele Timișoarei afirmă că obiectivul echipei pentru următoarele două partide este cel puțin o victorie.

Ne ducem la Ploiești în încercarea de a mai scoate ceva din această finală și a lua o partidă, care ar mai aduce practic încă un meci la Timișoara, pentru că fanii noștrii minunați merită să mai vadă un meci din această Finală.

Este foarte greu, după 0 – 2 acasă, să vorbești de faptul că ai o șansă mare să mai faci ceva, dar în același timp suntem o echipă care a muncit tot sezonul și vom munci și în această săptămână. Repet, aș vrea să câștigăm un meci la Ploiești și vom face tot ce puteam pentru a mai aduce un meci la Sala Olimpia. Șanse avem să facem acest lcuru, deoarece avem o săptămână în care vom vorbi, vom analiza și să nu uităm că în acest sezon am arătat de multe ori caracter, am rămas împreună și am reușit să trecem peste momentele delicate.  

Partidele 3 și 4 ale Finalei vor avea loc la Brazi, pe 22 și 23 mai. Ele vor începe la ora 20:00 și vor fi transmise în direct de DigiSport.

1 comentariu la aceasta stire:
  • be fayr :

    bravo
    Bravo domnule presedinte..asta e atitudine, asa trebuie. Asta inseamna o echipa. priviti finala de la euroliga si vedeti ce inseamna baschetul si spiritul de iningator si de lupatator. bravo inca odata.

    cu 13 ani în urmă (18.05.2012) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!