Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Liga Balcanică: SCM Universitatea Craiova dă piept cu ultima clasată

Ionuț Greere

Ionuț Greere
19.01.2015

Marți, de la ora 19.00, SCM Universitatea Craiova primește vizita albanezilor de la KS Vllaznia Shkodra, în penultima etapa a grupei B din Liga Balcanică.

Oltenii cu 2 victorii și 4 înfrângeri se pot gândi deja la calificarea în faza a doua grupelor, iar un succes în partida de marți le-ar asigura și matematic prezența în Final 8. De partea cealaltă, Vllaznia nu au nicio victorie în actualul sezon din Liga Balcanică.

În partida tur Craiova a câștigat greu, scor 75-72. Cel mai bun jucător al echipei antrenate de Andelko Mandic a fost Nikola Vucurovic cu 24 de puncte și 6 recuperări.

În etapa precedentă craiovenii s-au impus la pas în fața celor de la KB Sigal Prishtina cu scorul de 101-82, după cel mai bun meci al sezonului. În ultima partidă disputată de Vllaznia, albanezii au pierdul în fieful celor de la KK Mornar cu scorul 79-48.

Meciul din Bănie va fi arbitrat de o brigadă formată din Zoran Mitrovsk, Aleksandar Pavlov și Alji Ferevskiv (toți din Macedonia). Partida va putea fi urmărită în direct pe TVR 3.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!