La doi ani distanță de la eșecul de la Campionatul Mondial de Baschet din lupta pentru locul al cincilea, Lituania și-a luat revanșa în fața vecinilor baltici. Naționala pregătită de Rimas Kurtinaitis a trecut de Letonia, gazda fazei eliminatorii de la EuroBasket, pentru a ajunge în sferturile de finală ale competiției. Scorul final al confruntării a fost 88-79.
Tubeliz și Velicka au inaugurat perfect a treia partidă a zilei, în favoarea lituanienilor, cu șapte puncte marcate la rând. Porzingis și Lomazs au echilibrat rapid situația cu câte o reușită din spatele arcului de cerc. Cele două ofensive s-au calmat pentru un scurt moment, înainte ca Velicka să își desprindă din nou echipa, după ce a ajuns la trei triple transformate. Astfel, ospeții conduceau la o diferență de două cifre după 10 minute: 28-18.
Lomazs a redus din deficit la prima posesie a sfertului secund, iar Smits l-a urmat cu două reușite din căciulă. Lomasz a punctat din nou și diferența scădea la o singură posesie, după run-ul de 8-0. Valanciunas și Sedekerskis au strâns rândurile pentru oaspeți. Letonii au reușit să țină aproape în următoarele momente, dar Tubelis și Syrvidis au condus un final excelent de repriză pentru Lituania, care revenea la +10 înainte de pauza mare: 48-38.
Zagars a deblocat tabela în partea a doua, cu un coș pe pătrundere. Porzingis a animat atmosfera cu un dunk pe recuperare ofensivă peste toată apărarea adversă. Disputa din Riga s-a transformat într-un adevărat front de luptă în următoarele momente, cu cele două apărări evoluând la un nivel de excepție. Drumul spre coș a fost găsit doar de la linia de libere, înainte ca Valanciunas să oprească seceta cu un and-one. Tubelis avea să stabilească scorul înainte de intrarea în actul decisiv cu un coș în ultimele secunde: 66-54.
Triplele lui Porzingis și Lomazs au reușit să mențină un oarecare suspans în debutul sfertului patru. Cei doi au dus greul pentru ofensiva gazdelor, care a ratat multe oportunități deschise, ce ar fi putut readuce speranța pentru publicul din Xiaomi Arena. Davis Bertans avea să readucă deficitul în single-digits cu puțin peste trei minute rămase. Cu toate acestea, Letonia nu a reușit să se apropie suficient de periculos și a fost eliminată din competiția pe care o organizează, în urma eșecului cu scorul de 88-79.
Arnas Velicka a fost MVP-ul partidei, după ce a înregistrat un double-double impresionant: 21 de puncte, 5 recuperări și 12 assist-uri. Azuolas Tubelis l-a urmat cu 18 puncte și 12 recuperări. Tot 18 puncte a marcat și Deividas Sirvydis. De partea cealaltă, Kristaps Porzingis a avut un monster-game, încheiat cu 34 de puncte și 19 recuperări.
În sferturile de finală, Lituania va da peste câștigătoarea partidei dintre Grecia și Israel, programată mâine, 7 septembrie, de la ora 21:45.
*foto: fiba.basketball
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Salariile baschetbaliștilor de la CSM Oradea, acoperite aproape în totalita...
Oficial. Doi români pe parchet și U-BT Cluj direct în play-off
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Oficial. Doi români pe parchet și U-BT Cluj direct în play-off
Vâlcea câștigă amicalul de la Sibiu după overtime
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!