Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Liviu Puicu: "Multe echipe vor câştiga foarte greu la Giurgiu"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
01.11.2011

Duminica trecută a avut loc partida dintre CSŞ Giurgiu şi CSM Bucureşti contând pentru etapa a 6-a a Diviziei A masculine de baschet. Partida trebuia să fie emisă în direct de către postul TVR 3 însă transmisiunea nu s-a putut efectua datorită unor probleme tehnice. CSM Bucureşti s-a impus, scor 64-62, la capătul unui meci extrem de disputat în care gazdele au condus pe tabelă o bună parte de timp.

Într-o declaraţie acordată site-ului nostru, Liviu Puicu afirmă că este scârbit de ceea ce s-a întâmplat la Giurgiu, făcând indirect referire la arbitraj. De asemenea managerul formaţiei bucureştene afirmă că a fost o victorie grea obţinută într-o sală în care nu există fair-play şi respect faţă de oaspeţi.

A fost o victorie grea, nu mă aşteptam să fie uşoară. Multe echipe vor câştiga foarte greu la Giurgiu. Este o sală foarte grea pentru sport şi nu aş dori să comentez prea multe. Acolo nu este o arenă de sport, este o frică instaurată. Toată lumea pune presiune pe toată lumea, este vorba de o presiune mai mult decât regulamentare, mai mult decât corectă. Nu există nicio regulă a fair-play-ului şi al respectului faţă de oaspeţi, faţă de oameni şi aşa mai departe. Fiecare dirijează pe toată lumea, primarul, oamenii de pe lângă. Îmi este greaţă credeţi-mă. Este peste puterea unui om foarte înţelegător. Îmi este greaţă, iar eu mi-am spus că nici nu o să mai intru în acest oraş. Este regretabil că se întâmplă în sport ceea ce se întâmplă la Giurgiu, ce am văzut acolo şi ce a fost. Este o poveste lungă.

Puicu ne-a vorbit şi despre ultimele 90 de secunde ale partidei disputate duminică seară concluzionând că a fost un meci urât însă se bucură pentru că a obţinut victoria.

În ultimul minut şi jumătate a fost un concurs de aruncări libere. Ei făceau fault pentru că eram în avantaj. Şi noi am adoptat aceeaşi tactică. Am marcat tot timpul ambele libere cu excepţia ultimului set când am înscris una singură. În loc să mergem la 3 puncte am rămas la 2. Mai erau 2 secunde de joc, adversarii aveau posesia de sub panoul lor şi noi am cerut timp de odihnă pentru a aranja apărarea. Mingea a ajuns la Grubisic care se afla la linia de libere cu Virgil Căruţaşu în faţă însă nu a mai putut face mare lucru, iar astfel am câştigat. A fost un meci urăt însă mă bucur că am câştigat pentru că victoria contează, adică două puncte în clasament. Pe noi acest lucru ne interesează, să acumulăm cât mai multe puncte în clasament.

Foto: Răzvan Chiriac

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!