Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Liviu Puicu: "Sperăm să rămânem naşul Mediaşului"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
26.11.2011

Unul dintre cele mai interesante partide de sâmbătă se va desfăşura la Mediaş acolo unde formaţia locală va întâlni pe CSM Bucureşti. Partida începe la orele 18:00 şi contează pentru etapa a 10-a a Diviziei A masculine de baschet. Va fi un meci foarte interesant având în vedere că sezonul trecut bucureştenii au fost singura echipă împotriva căreia echipa antrenată pe atunci de Bruno Soce nu s-a putut impune.

Întrebat dacă CSM Bucureşti poate să înregistreze şi în acest sezon aceleaşi rezultate pe care le-a înregistrat stagiunea trecută în faţa mediaşului Liviu Puicu a declarat că speră ca CSM să rămână naşul medieşenilor.

Da, este o întrebare grea dar vă voi da un răspuns pe măsură. Mediaş este o echipă foarte bună, din punctul meu de vedere este de primele două din campionatul României ca valoare. Ne putem baza pe omogenitatea echipei noastre, de valoarea individuală a unor jucători şi dorinţa de a câştiga orice meci. Prima şansă o are mediaşul pentru că este o echipă foarte bună însă rămâne de văzut dacă ce am făcut anul trecut se va întâmpla şi anul acesta. Şi noi avem naşul nostru, care este Târgu Jiu, atunci sperăm să rămânem naşul Mediaşului şi să obţinem o victorie. Suntem conştienţi de faptul că începem partida cu şansa a doua pentru că Mediaşul este o echipă foarte bună cu un buget colosal.

Întrebat care este principalul atu al adversarilor de sâmbătă oficialul bucureştean este de părere că jucătorii români.

În primul rând cei patru jucători cel puţin de echipa naţionala a României. Repet, medieşenii au jucători foarte buni cu un buget colosal care nu se compară cu nivelul salarial pe care îl avem noi. Ei au un antrenor bun cu un staff bun, o echipă care investeşte bani, o echipă de podium. Greşeala tehnică care a făcut-o gruparea medieşeană a făcut ca ei să se claseze pe un alt loc decât locul 1 pentru că rezultatul cu Asesoft nu a fost câştigat pe teren. Aceste două lucruri ne face să credem că sâmbătă jucăm cu locul 1 în campionat.

Partida se va desfăşura la Sala Sporturilor din Mediaş.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!