Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Malcolm Lee rămâne la CSO Voluntari încă un sezon

Malcolm Lee rămâne la CSO Voluntari încă un sezon

CSO Voluntari a fost una dintre surprizele ediției 2020-2021 a Ligii Naționale de Baschet Masculin. Echipa pregătită de Sașa Ocokoljic, aflată pentru prima oară pe scena baschetului românesc, a cucerit Cupa României, a încheiat pe locul patru în campionat și a obținut participarea în cupele europene.

Pentru sezonul următor, ilfovenii își propun să depășească performanțele din stagiunea proaspăt încheiată. Așadar, Ocokoljic rămâne antrenorul principal al alb-albaștrilor, în timp ce Vlad Moldoveanu, Marcu Badiu și Ousmane Barro vor bifa încă un an în echipamentul lui CSO Voluntari.

Un alt jucător care rămâne în Sud este Malcolm Lee, baschetbalist care semnase pe doi ani la începutul sezonului 2020-2021. Acesta a avut medii de 10.2 puncte, 4.2 recuperări și 2.3 pase decisive în mai puțin de 23 de minute petrecute pe parchet.

De-a lungul carierei, Lee a evoluat atât în NBA, la Minnesota Timberwolves și Philadelphia 76ers, cât și în G League sau Europa, la formații precum Trabzonspor, Igokea sau Tigers Tubingen. În vârstă de 31 de ani, americanul lui CSO Voluntari va începe al 12-lea sezon ca jucător profesionist.

 

✍🏻 Lee rămâne în Sud 💙 Eficient, dedicat, profesionist! Malcolm Lee ne-a arătat ce înseamnă un jucător cu pedigree. Și...

Posted by CSO Voluntari - Baschet on Sunday, June 27, 2021

*foto: Facebook – CSO Voluntari - Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!