Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Malique Trent este noul fundaș al lui BCM U FC Argeș Pitești

Malique Trent este noul fundaș al lui BCM U FC Argeș Pitești

BCM U FC Argeș Pitești nu are parte de un sezon prea bun, drept dovadă nu a reușit să se califice în Top 6. Așadar, trupa lui Hristu Șapera este nevoită să se bată pentru primele două locuri din Grupa Galbenă, cele care o pot trimite în playoff-ul Ligii Naționale.

Pentru a o ajuta în acest obiectiv, BCM U Pitești a ajuns la o înțelegere cu Malique Trent, un jucător în vârstă de 25 de ani, venit de la Prometey. Acesta a jucat în colegiu pentru Texas Christian University și pentru Hampton University. În 65 de meciuri, Trent a avut medii de 10.8 puncte, 3.0 recuperări, 2.7 pase decisive și 1.8 intercepții.

După ce a absolvit facultatea în 2018, Malique Trent a semnat cu Zaporizhye, o echipă din prima ligă ucraineană. Conform paginii oficiale de Facebook a piteștenilor, noul jucător al violeților a fost desemnat cel mai bun apărător al campionatului, fiind inclus și în echipa ideală.

Trent a evoluat în 28 de partide și a înregistrat următoarele statistici: 18.1 puncte, 5.0 recuperări, 4.2 pase decisive și 3.3 intercepții. În vara anului 2019, fundașul de 1m89 a semnat tot în campionatul Ucrainei, la Prometey.

Așadar, Malique Trent, medaliat cu bronz în Ucraina, va intra pe teren în cel mai scurt timp și va încerca să o ajute pe BCM U FC Argeș Pitești să revină în primele opt formații ale Ligii Naționale de Baschet Masculin.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!