Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Marcel Țenter: ”Ciucul nu ne-a pus probleme, dar au fost permanent în plasa noastră”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
18.03.2012

U Mobitelco Cluj Napoca a învins pe BC Miercurea Ciuc cu 92 - 78 într-o partidă din cadrul etapei a 27-a a Diviziei A masculin.

La finalul partidei, Marcel Țenter, antrenorul principal al clujenilor, a declarat că adversara nu i-a pus probleme, dar nici nu i-a permis să se desprindă decisiv pe tabelă.

Miercurea Ciuc este o echipă incomodă, a văzut toată lumea, doar în meciul de la Timișoara au avut o cădere, în rest oriunde au jucat au jucat bine până la capăt. Nu pot să spun că ne-au pus probleme, dar au fost tot timpul în plasa noastră, nu am putut să ne desprindem decisiv și acesta este motivul pentru care nu am putut să folosesc o rotație mare, așa cum mi-aș fi dorit, a spus Țenter conform site-ului oficial al echipei sale.

Tehnicianul consideră victoria ca fiind una de moral și declară că obiectivul echipei pentru restul sezonului regulat este obținerea de victorii pe fondul îmbunătățirii jocului prestat.

Mă bucur pentru victorie, este o victorie de moral care deschide drumul pentru următoarele partide, foarte importante pentru noi. Pentru noi este foarte important acum să nu mai pierdem și să ne îmbunătățim jocul pentru că poți fi pe orice pozitie la sfârșitul sezonului regulat, dacă echipa nu crește de la joc la joc, a spus antrenorul formației campioane.

Țenter a dezvăluit și motivele pentru care nu a fost folosit Alexandru Pop, un jucător de bază în rotația echipei în acest retur.

Alex Pop s-a accidentat la ultimul antrenament, are entorsa de gradul 2, dar sper să fie in regulă săptămâna viitoare.

Momentan ”U” ocupă locul 5 în clasament, cu 17 victorii și 8 înfrângeri. Până la debutul playoff-ului echipa din Cluj Napoca mai are de jucat cu SCM Craiova, Dinamo București și CSU Atlassib Sibiu.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!