Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
”U” Mobitelco Cluj începe sezonul regulat pe teren propriu în fața celor de la BC Mureș. Clasându-se de pe locul 3 la finele sezonui regulat, clujenii au avantajul propriului fief în fața echipei conduse de Srecko Sekulovic, care se clasează pe 6 în ierarhia generală.
În cadrul conferinței de presă ce a avut loc astăzi la Cluj, antrenorul român, Marcel Țenter a abordat mai multe subiecte, afrimând cu întâietate că echipa sa dorește să își apere titlul.
Distracția s-a terminat! Începe campionatul, cea mai importantă parte a sezonului începe mâine, cu o serie foarte importantă cu Mureșul. Este o echipă foarte serioasă, care a investit mult în acest an și care are pretenție de finală, după declarațiile lor. Noi suntem hotărâți să ne apărăm titlul câștigat sezonul trecut și vom face tot ce ne stă în putință că să trecem cu bine de primul tur.
De asemenea, acesta a prefațat confruntarea împotriva Mureșului, aducându-i pe Mihai Silvășan, respetiv Paul Chetreanu în discuție ca fiind două piese importante în partidele ce urmează.
Nu ne va fi ușor, Mureșul are o echipă cu valori individuale incontestabile și cea mai mare întrebare este modul în care ne vom apăra. Dacă ne vom face bine treabă în apărare nu vom avea mari probleme, însă dacă nu vom fi atenți și nu vom fi responsabili în special în apărarea individuală, unul la unu, atunci Târgu Mureș este în stare să facă probleme foarte mari oricărei echipe. Nu contează faptul că ne-au învins în retur, știm că play-off-ul se joacă după alte reguli, iar echipa noastră a dovedit de a lungul timpului că știe să joace sub presiune.
Eu zic că suntem în creștere de formă, mai ales că s-au întors doi dintre jucătorii de bază, Silvășan și Chetreanu. Ei ajută foarte mult echipă. Eu sunt convins că cei doi își vor dovedi valoarea în aceste meciuri în play-off, în aceste momente în care avem mare nevoie de ei.
Privind situația pe care clubul mureșan o întâmpină datorită plecării lui Jujuan Cooley, tehnicianul român a afirmat următoarele:
Niciodată nu poți să spui că prezența sau absența unui om de la echipă, cum este cazul lui Cooley, este un avantaj pentru tine, pentru că nu știi cum vor reacționa ceilalți din echipă. Cred că Watson este un jucător cu calități foarte bune individuale, la fel și Stănescu sub panou este puternic și cred că acești doi jucători trebuie controlați.
El a conchis spunând că echipa sa intră de astăzi în cantonament, fapt ce îi va ajuta pe elevii săi în confruntările ce urmează.
Toată lumea intră în cantonament de astăzi, asta arată că ne gândim foarte serios la această serie. Am văzut de sezonul trecut că funcționează acest lucru, că este benefic echipei și am decis să intrăm în cantonament. Trebuie să intrăm bine în joc, primul sfert este critic. De fiecare data când am intrat greu în primul sfert ne-a fost foarte greu să revenim. Cu o echipă foarte bună nu poți să îți permiți acest lucru. Primul sfert trebuie să fie extrem de puternic din punct de vedere al apărării, nu trebuie să le permitem să înscrie ușor. Într-un fel, este o presiune când te gândești la faptul că ai câștigat un titlu și că trebuie să îți aperi acest titlu, dar mai mult decât atât este dorință de a dovedi că echipă în acest moment este competitivă, pentru că am avut un sezon extraordinar de greu, cu multe accidentări și cu multe schimbări de situație, și această echipă are ceva de dovedit.
David Fîntînă pleacă de la U-BT Cluj și va evolua din sezonul viitor la CSU...
Micuțul baschetbalist Răzvan Țârlea s-a stins din viață, în urma accidentul...
Ben Altit revine pe parchet și va evolua pentru U-BT Cluj
David Fîntînă pleacă de la U-BT Cluj și va evolua din sezonul viitor la CSU...
Ben Altit revine pe parchet și va evolua pentru U-BT Cluj
Tyrell Johnson sosește din Serbia și va evolua pentru Corona Brașov
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!