Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Marcel Țenter : „Mai mult ca sigur vor fi schimbări în pauza de iarnă”

Paul Olar

Paul Olar
23.12.2014

U Banca Transilvania și-a luat adio de la 2014 în notă pozitivă. Gruparea de pe malul Someșului a răpus pe BC Mureș, într-un duel încheiat la scorul de 75-73.

Marcel Țenter, tehnicianul clujenilor, se declară satisfăcut de rezultatul obținut marți seara. Antrenorul le dedică succesul fanilor, precizând următoarele:

“Mă bucur că am reușit să ne învingem fricile de la început de meci și să avem mai multă încredere în munca noastră. Spiritul de Crăciun s-a instalat încă de ieri în sânul echipei nostre. După ce ne-am văzut la cârma jocului am crezut că e gata meciul, am câștigat, însă Mureșul a ratat în primele două sferturi o mulțime de aruncări. Situația s-a schimbat în repriza secundă și asta ne-a dereglat  ritmul de joc. Sunt fericit că am câștigat, am avut decizii salutare și cu această ocazie vreau să dedic victoria suporterilor noștri. Țin să vă urez  tuturor sărbători fericite!”

Referitor la programul lui Silvășan și compania, principalul a spus:

“În 29 ne reîntâlnim. Vom avea avea antrenamente și în data de 31 dimineața, respectiv 1 ianuarie seara. Poziția din acest moment nu ne permite să luăm pauze prea mari. Trebuie să muncim ca să ajungem acolo unde ne dorim.”

Întrebat dacă clujenii vor efectua transferuri, Țenter a răspuns afirmativ.

"Posibil da, mai mult ca sigur da. Sunt mulți factori, nu este așa simplu. Trebuie să găsești jucătorul potrivit și să ai suficienți bani."

*Foto: Manases Sandor/u-mobitelco.ro

26 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin :

    ...
    o simpla parerea.. dupa meciul de azi, sustin ideea achizitiei unui conducator de joc.. cand iese Millage de pe teren, echipa e condusa de Cuic care e prea haotic pt postul asta.
    + un pivot

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe grasu:

      U
      cum sa fie nevoie de conducator de joc, cand aici pe site sunt unii care striga ca sunt prea multi in echipa asta. de fapt noi nu avem nici macar un fundas si un pivot. Cuic e un mare zero de ceva vreme incoace si azi a demonstrat inca odata. un pivot bun si un fundas si poate iese ceva din echipa asta.

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Beniamin:

      ..
      asa e.. pe foaie is multi fundasi.. spre exemplu Mandache e fundas, dar e folosit extrema si acolo dupa parerea mea da randament mai bun. [nu inteleg de ce nu l-o jucat mai mult ieri?!?! pt ca la ultima faza a lui Mures cand Barnette a interceptat pasa lui ceskovic, Mandache s-o aparat excelent]
      cuic?!?! ii o poveste lunga cu omul asta.. el da indicatii deodata cu antrenorul si se scuza la orice [faza gresita de el] fara sa isi asume vreo responsabilitate..

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe sandu79 :

    familia
    Avem pivotul nationalei si capitanul nationalei ! Il avem pe cuic care si ieri si-a demonstrat valoarea 6 turnovers , 0 pase , 0 puncte ! Si cand ma gandesc ca l-au sapat pe Meda care e fundas de meserie ! daca venea Dykes trebuia sa plece Cuic ca el nu are contract fiba , e singurul dintre straini care ii lispeste asa ceva ! E lucru mare daca prindem play off-ul anul asta !

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe sandu79 :

    familia
    Poate imi explica si mie expertul ARM care e diferenta dintre cuic care castiga 55 de mii de euro pe an si Meda care lua doar 15 mii pe an ! Sau de ce a plecat Kuburovici ? Oare ii "antrena" pe cei care destabilizau vestiarul si nu ascultau de antrenor?

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    UBT
    Sanducule, sa inteleg ca ai ceva de imi demonstrat! Daca da hai la sala si fa analiza pe ce vezi nu pe live-ul frb....... cat despre Meda, sti si tu sau ar trebui sa sti ca doar esti indragostit de el ca nu-i plac americanii....... Ce conducator de joc ii ala care da un asist pe meci 0 puncte..... lol...... si te-am mai intrebat, bah iubitor de Meda, ce te bip pe tine grija de echipa asta? Vrei sa o faci praf cum ai muncit la fotbal? Hai sictir!

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      U BT
      Si sanducule, care-i baiu tau cu Branko? erati foarte buni prieteni? Ai avut si cu el un diferend de opinie si gata ai inceput sa il urasti? Ati baut de multe ori impreuna sau nu ti-a dat si tie de baut si atunci nu mai ii bun? Las-o balta ca esti ultimul ipocrit, ti-am dat o adresa, iti platesc si trenul si taxiul sa ajungi la ea!

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM :

    U BT
    Logic era sa plece si Meda si Cuic...... pentru ca amandoi sunt demni de un azil de batrani si numai buni pentru un cimitir al elefantilor!

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe gratian cormos :

    zoran
    Stati linistiti ca vine Zoran din iarna la Cluj in proportie de 99%, mai trebuie doar sa scapam de Cuic sau sa ii acordam din ce in ce mai putine minute - ceea ce treptat vad ca se si face

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      U BT
      zici?

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe sandu79 :

    ARM
    Asta e respectul tau pentru MEDA care a jucat 6 ani jumatate la noi, la "U"? Esti o jigodie ordinara , mai bine te-ai duce tu la adresa care mi-ai scris-o !

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe grasu:

      Respect
      De parca conducatorii emeriti ai echipei si cei care ii ridica in slavi la fiecare articol de pe totalbaschet stiu ce inseamna respectul. Meda a fost bun pentru ei cand echipa nu avea asa multi bani si nu avea cine sa vina. L-au chemat de fiecare data sa vina sa poata sa isi bata pe urma joc de el. Dar ARM o sa zica ca nu e asa, deci e bine si-asa rau.

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe faranume:

      Medicamente
      elevu, iar iti dai cu părerea despre o echipa care nu e curată? Ai uitat ca echipa lui cristescu? Ai fost pe mut ani de zile si te-ai trezit dintr-o data folosind același replici ca acum câțiva ani. Tu nu înțelegi ca te cam depășește logica?

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      U BT
      @faranume, tu nu vezi ca nu ii cu toate suruburile stranse? Am tot respectul pentru omul Meda dar nu si pentru jucatorul Meda care DIN PACATE are o varsta si a cam venit timpul si momentul sa o lase balta (la fel si Cuic)! Cat despre atitudinea lui sandel..... sa fim seriosi, se comporta mai ceva ca Stalin, Adolf sau Ceausescu, daca el iubeste si venereaza pe cineva toata lumea trebuie sa o faca, daca el porunceste ceva toti trebuie sa faca cum porunceste el, daca el spune sa stam intr-un picior toti trebuie sa stam intr-un picior ..... Nu vi se pare ca seamana cu cineva atitudinea asta? Parca ar fi Kim Jomng-un asa se comporta!

      @grasu, da mah, asa-i cum ai zis tu doar ca actiunea din fraza ta se petrece la trecut iar viata are loc astazi si in viitor! Nu trebuie sa uitam trecutul pentru ca este parte din viata noastra dar trebuie sa traim prezentul cu gandul la viitor si din pacate Meda este parte din trecut si nu mai are viitor in sportul asta datorita varstei inaintate!

      oricum, faranume, imi este greu sa inteleg de ce comenteaza despre echipa asta, echipa pe care el insusi cu gura lui a asimilat-o lui Paskany si cfr-ului...... chiar imi este absolut imposibil sa inteleg!

      Oricum atitudinea lui Meda este absolut condamnabila, nu trebuia sa isi planga de mila si sa isi spuna partea lui de poveste in compania unor astfel de oameni! Oameni care nu au mai trecut de multi, multi ani pe la sala sa il sustina!!!! Unicul care ar avea dreptul sa faca scandal si sa comenteze este Hiena, nu l-as contra niciodata pentru ca suparat sau nu el isi da cat de cat interesul!!!

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca zol21 :

    napoca
    eu cel mai mult as vrea o galerie, decat niste transferuri , as prefera o galerie... :(

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      U BT
      Depinde si ce galerie!

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe sandu79 :

    ARM
    arm fetito cand cantam eu pentru echipa asta acuma 25 de ani tu erai pe undeva prin sud pe la Alexandria ! Ai grija sa nu ma apuc sa scriu cine esti si sa te fac de ras si pe tine si pe cristescu ! Daca ar fi trebuit s aramaneti in sud la voi erati muritoti de foame(sictir) veziti de biletele tale d ela casa si de halbele de pe mese ca nu ai nici o legatura cu "U" obosito ! Hiena e ca si voi pe statul de plata , daca nu ar fi cristescu ati fi muritori de foame fetito ! HAIDE "U"

    cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      U BT
      Lol dude...... ti-am scris un mesaj mai personal dar am renuntat pentru ca cu el ar fi trebuit sa ma cobor la nivelul tau si sa intru cu tine in cocina! Si ma opresc aici pentru ca pur si simplu nu are rost, au incercat si alti sa te dreseze dar din pacate nu au reusit, oricum, oferta mea ramane valabila si cred ca sunt foarte multi, dintre ADEVARATII "U"-isti care ar participa cu bani! Cat despre Hiena.... ti prieten fraiere, ar trebui sa il respecti..... desi, stiu tu nu respecti nimic in afara de himerele tale!

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe faranume:

      Foame
      Elevu, tu încă esti muritor de foame

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Sabin Gherdan:

      @Elevu
      Ultimul mesaj ce nu are nicio legătură cu subiectul şi cu baschetul în general. Am rugămintea să revenim la un nivel la care se pot schimba opinii nu atacuri la persoană.

      cu 9 ani în urmă (24.12.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe sandu79 :

    Sabin Gherdan
    Sabin Gherdan adica eu sunt facut nebun, fraier , muritor de foame de niste persoane care se ascund miseleste si improasca cu noroi in sparele unor initiale in toata lumea, si tot eu sunt cel avertizat? Ti se pare corect ca cineva sa isi faca un cont aici si sa minteasca sistematic si sa jigneasca? de ce nu scriu cu numele l,or adevarate daca au asa prestanta si sunt de incredere, daca au caracter? Ce opinii vrei sa schimbi cu niste persoane care is puse de Cristescu sa minta si sa jigneasca sistematic? Nici macar nu is clujeni , nu au legatura cu "U" ! Pacat eu mi-am facut cont aici sperand ca este liber sa iti spui parerile, nu cum fac ei iti smulg banerele si iti baga pumnul in gura ca pe vremea dictatorului! O sa iasa adevarul la iveala intr-o buna zi , sunt convins ! NUMAI "U"

    cu 9 ani în urmă (25.12.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      De citit pana la sfarsit!
      1. contul il am de mai mult de un an asa ca nu se pune problema sa il fi facut pentru a ma "lupta" cu tine!
      2. In profil am numele, trebuie doar sa sti sa citesti!
      3. Faptul ca iti spun in fata ce cred despre tine nu inseamna ca sun platit, inseamna ca asa cum tu tot vociferezi pe aici am dreptul la o opinie si mi-o exprim fara sa accept ca tu sa imi bagi pumnul in gura!
      4. Cred ca esti liber sa exprimi pareri pertinente despre echipa TA si nu sa faci program altora la echipa lor!
      5. Unica atitudine dictatoriala este a ta pentru ca tu incerci sa convingi pe toata lumea sa il urasca pe Cristescu pentru ca tu il urasti, sa il iubeasca pe Meda pentru ca tuil iubesti!
      6. Spui ca nu suntem clujeni, lol, faptul ca nu iti impartasim opiniile nu inseamna ca nu suntem clujeni ci doar ca oricat ai incerca si te-ai screme nu te putem considera lider de opinie!
      8. Eu imi iubesc echipa si o incurajez cu orice ocazie si nu trebuie sa fiu platit sa fac asta, mi-am facut abonament, am platit 250 de lei pentru a avea privilegiul de a fi suporter PLATITOR! Eu vorbesc despre echipa MEA si nu accept ca numele ei sa fie terfelit de oricee neavenit care considera ca detine adevarul absolut si care desi asimileaza echipa mea cu cfr si nu cu "U" si care are un "U" sa il sustina nu il sustine in schimb vine sa ne faca program la echipa noastra, absurd!
      Si cu asta am terminat dar iti dar iti voi raspunde de fiecare data cand te vei amesteca unde nu iti fierbe oala de noapte! Si eu nu te-am facut nebun, ti-am dat doar adresa din care tu ai inteles ce ai vrut, liberul arbitru!
      9. Orice post al tau este un atac la adresa echipei, a lui Cristescu sau al meu si daca esti victima cuiva atunci esti victima propriei tale atitudini!
      10. Revenind la baschet si Meda as vrea sa iti explic ceva, omul Meda mi-a placut intotdeauna (exceptand situatia actuala in care a venit sa se planga voua, ca profesionist este ilogic si imoral sa faci asta), Jucatorul care a FOST Meda mi-a placut si intotdeauna am incercat sa ii iau apararea intotdeauna in fata haterilor, Meda este unicul jucator pe care l-am felicitat si caruia i-am spui LMA de ziua lui! Baschetul este un sport care se joaca pe bani, pe tot mai multi bani si in care jucatorii batrani care isi pierd valoarea din cauza varstei nu prea isi mai au locul! Si pana la urma un antrenor trebuie sa isi faca o echipa capabila sa castige si nu capabila sa satisfaca capriciile tutror suporterilor pentru ca sigur are un obiectiv si un buget de respectat iar o echipa pentru toti suporterii ar umple cel putin 3-4 foi de joc! O echipa cu un asemenea buget nu o faci cu inima ci cu capul!

      Eu am terminat ce am avut de spus, nu cred ca vei intelege pentru ca tu tot timpul ai crezut ca bugetele se culeg de pe garduri sau curg pe Somes!

      cu 9 ani în urmă (25.12.2014)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Da toti il iubiti pe Meda, problema nu e el ci faptul ca in 10 ani jumate nu am reusit sa aducem decat unul tanar si la acelasi nivel cu el. Ala a fost Tyler Morris, in rest pauza, asa ca pana cand se va gasi unul mai bun Meda ramane cel mai bun chiar daca e batran...Cand o sa il vedeti voi pe Meda umilit de Ceskovic asa cum au fost umiliti Cuic, Millage, Barnette si Mandache, atunci povestim ca nu mai poate. Inca mai are un an sau doi depinde ce noroc va avea cu gleznele

      cu 9 ani în urmă (25.12.2014)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ARM:

      U BT
      Putin gresit, Kuburovic este unicul care a reusit sa il anuleze pe Ceskovic sezonul trecut! Anul acesta s-a distrat de doua ori cu Mandache

      cu 9 ani în urmă (26.12.2014)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      In seria de 5 nu a fost doar Kuburovic ca nu puteai sa mergi cu acelasi tip de aparare 6 meciuri la rand(cel din retur si 5 in playoff). S-a distrat cu toti, i-a umilit efectiv in multe faze. Niciodata, dar niciodata Meda nu a patit asa ceva. Mie mi-era jena si adevarul e ca sunt slabi unii dintre ei, mult prea slabi. De aceea exista regrete dupa Meda un juctaor cu 0 statistica, dar cu joc in teren de 5 stele.

      cu 9 ani în urmă (26.12.2014)
    Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe sandu79 :

    Pt Adina
    Imi cer scuze public fata de Adina Mocanu si de faptul ca am confundat-o cu persoana care se semeaza cu ARM pe acest forum ! Va cer iertare si promit ca nu va mai aduc in discutie deloc nici in spatiul virtual nici in cel public !

    cu 9 ani în urmă (25.12.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!