Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
”U” Mobitelco Cluj va disputa mâine restanța din etapa a 12-a a campionatului masculin, în compania celor de la Miercurea Ciuc. Înaintea partidei, tehnicianul formației ardelene, Marcel Țenter a declarat pentru Ziua de Cluj că cel mai probabil îl va menaja pe Kyndall Dykes, care în partida amicală împotrivă Sibiului a suferit o accidentare la umărul stâng. În ceea ce privește disputa de mâine, antrenorul român se va putea baza atât pe Mihai Paul, cât și pe Jerome Lagrange, dar și pe Paul Chetreanu.
Meciul de la Sibiu a fost mai mult un antrenament. Am încercat să reintrăm în ritm pentru că veneam după patru zile de pregătire. Din păcate, în primele minute Dykes s-a lovit la umărul stâng şi nu am mai putut să-l folosesc. El se află acum în plin proces de recuperare, însă nu cred că îl voi folosi marţi (mâine - n. red.). Nu e ceva grav, în schimb resimte dureri. La Sibiu am folosit inclusiv jucătorii tineri, Şanta şi Pop au bifat peste 20 de minute. În schimb, nu m-am bazat pe Jerome LaGrange. El se antrenează doar de ieri (sâmbătă - n. red.), dar se simte mai bine, iar zona zoster (afecţiune a pielii - n. red.) s-a uscat. Miţă Paul se pregăteşte şi el, şi-a revenit după acea rubeolă. Se antrenează şi Chetreanu , însă el nu se pregăteşte momentan la capacitatea normală.
Totodată, se pare că Phillip Jones este din ce în ce mai aproape de campioana en-titre, oficialii clujeni sperând că vor încheia un contract cu jucătorul american în cursul acestei săptămâni.
Phillip Jones a sosit deja la Cluj, ştim că este un jucător care ne-ar putea ajuta enorm şi îl vom urmări atent la antrenamente. Sperăm să-l legitimăm săptămâna aceasta.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Dinamo București l-a numit în funcția de antrenor principal pe Zydrunas Urb...
Trey Woodbury sosește de la Aris Salonic și va evolua pentru U-BT Cluj-Napo...
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Trey Woodbury sosește de la Aris Salonic și va evolua pentru U-BT Cluj-Napo...
Daron Russell este al șaselea străin din lotul campioanei României
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!