Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Surpriză de proporții în cazul lui Marcu Badiu. CCLTO nu i-a admis cererea de recunoaștere a rezilierii

Surpriză de proporții în cazul lui Marcu Badiu. CCLTO nu i-a admis cererea de recunoaștere a rezilierii

Comisia Centrală de Legitimări, Transferuri și Omologări s-a reunit marți după-masă la sediul Federației Române de Baschet pentru a soluționa cererea lui Marcu Badiu de a fi considerat jucător liber de contract, ca urmare a rezilierii înțelegerii cu Dinamo Știința București. Conform regulamentelor în vigoare, orice reziliere contractuală trebuie să fie recunoscută de comisiile FRB pentru ca sportivul să poată fi declarat liber de contract.

Ședința a fost deschisă de către președintele Viorel Constantinescu (Cluj-Napoca), care i-a avut alături pe vicepreședintele Vlad Ghizdăreanu (București) și membrul Aurel Oprea (Pitești), din partea Știința București s-a prezentat președintele Victor Mihăilescu alături de avocatul Bogdan Panaitescu din Baroul București, în timp ce Marcu Badiu a fost reprezentat de avocatul Sabin Gherdan din Baroul Cluj. 

În cadrul ședinței ce a durat aproximativ o oră, Badiu a menționat că nu a fost plătit de mai bine de șapte luni, din luna decembrie a anului trecut, respectiv că nici cheltuielile pe care le-a avansat cu accidentarea sa nu au fost rambursate în totalitate. Astfel a fost nevoit să rezilieze înțelegerea contractuală. Președintele clubului Știința București a recunoscut neplata salariului către sportiv, însă a invocat în apărarea sa lipsa unui buget la începutul anului respectiv problemele generate de pandemia COVID-19.

Din punct de vedere procedural, conform art. 17.24 din Regulamentul General de Organizare al Competițiilor de Baschet, în cazul în care structura sportivă nu face dovada respectării obligațiilor contractuale, CCLTO declară sportivul liber de contract. 

De această dată însă, cu toate că sportivul a făcut dovada nerespectării obligațiilor contractuale, aspect recunoscut de președintele Victor Mihăilescu, comisia i-a respins cererea lui Badiu de recunoaștere a rezilierii contractului. Motivele invocate de către comisie sunt cel puțin bizare. Cu unanimitate de voturi, Constantinescu, Ghizdăreanu și Oprea au considerat că Marcu nu poate fi considerat jucător liber de contract deoarece în notificarea de reziliere acesta nu a indicat IBAN-ul contului său bancar respectiv nu a menționat cuantumul total al datoriei, deși clubul cunoștea atât contul său bancar cât și cuantumul datoriei către sportiv. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în 48 de ore de către sportiv.

În ceea ce îl privește pe Marcu Badiu, acesta și-a continuat recuperarea achitând din fonduri proprii cheltuielile aferente cu toate că s-a accidentat în tricoul lui Dinamo Știința București, club care a refuzat să-i ramburseze aceste sume de bani.

Hotărârea poate fi accesată aici.

*foto: sportpictures.eu

2 comentarii la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    Incredibil
    Deci până la urmă Costescu e chiar pe moșia lui în federație.
    Ce caracter are omul ăsta... Înfiorător.

    cu 3 ani în urmă (20.08.2020) Raspunde
  • Utilizator 1 :

    Știința
    Victor Mihăilescu ăla este o mare jigodie. Tipic cocalarul care a ajuns la putere. Și-a făcut el secția de motociclism sa se distreze ( dotări la standarde mondiale nu europenele, la fel și cheltuieli) , dar pe copilul asta nu-l poate plăti 6 luni că a venit pandemia. Halal conducător! Mai sunt și alții pe acolo la știința care învârt banii pe la juniori, cu prime băgate in cont și scoase pt alții , se știu ei ! Dar așa , când se prezintă se dau imaculați și lor nu le mai ajung mâinile și buzunarele.
    Cat despre comisia de impotenți, ei s-au adunat sa nu fie împrăștiați. Competențe nu au , importanta nici atât. Făcută așa sa mai cumuleze la salar un leu. Că doar vin de la stat , nu se supără nimeni.
    P. S acesta este un pamflet și orice asemănare de nume este pur întâmplătoare !!!

    cu 3 ani în urmă (20.08.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!