Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Marko Djurkovic: „Mă aștept la un meci foarte greu”

Silviu Isailă

Silviu Isailă
27.02.2015

Gaz Metan Mediaș primește vizita celor de la CSU Asesoft, într-o partidă ce contează pentru etapa cu numărul 21 a LNBM. Partida este programată sâmbătă, 28 februarie, cu începere de la ora 20.30, în direct pe DigiSport. Sârbul Marko Djurkovic a vorbit despre partida de sâmbătă.

Mă aștept la un meci greu pentru că toți cei care știu câte ceva despre baschetul românesc știu ce înseamnă Asesoft în Liga Națională. Nu sunt în cea mai bună formă, dar cred că sunt o echipă foarte bună, poate cea mai puternică din campionat, deci mă aștept la un meci foarte greu. Este un meci foarte important pentru noi, dar și pentru ei, deci vom vedea.

Au făcut câteva schimbări la nivel de lot, cum comentezi acest lucru?

Nu cunosc toți jucătorii noi și nu pot să spun dacă aceste schimbări sunt bune sau rele, vor vedea ei, au nevoie de timp pentru a se vedea rezultatele.

Ei vin după două înfrângeri consecutive, crezi că acest lucru face meciul mai dificil?

Nu știu, asta poate fi o presiune mare pentru ei și nu știu cum reacționează ei sub presiune, dar noi nu ne gândim la asta, noi trebuie să ne facem jocul, trebuie să fim concentrați pe jocul nostru și trebuie să câștigăm meciuri, deci trebuie să fim concentrați pe asta.

Care crezi că sunt șansele Gazului pentru play-off?

Dacă suntem optimiști, avem șanse pentru play-off, trebuie să ne apărăm propriul teren și vom vedea. Am făcut surprize mari de la meci la meci, toată lumea e satisfăcută până acum și trebuie să terminăm campionatul cu bine.

foto: Istvan Bertalan

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!