Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Meciul dintre CSM Oradea și CSM București, programat pentru miercuri (19.10), la Arena Antonio Alexe din Oradea este singurul transmis în direct prin intermediul DigiSport 2, din programul etapei a 4-a în sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin - ediția 2011/12.
Echipa vizitatoare, pregătită de către Hristu Șapera, a obținut prima victorie stagională la finele săptămânii trecute. Nu a fost un succes oarecare ci unul realizat împotriva campioanei în exercițiu a României, U Mobitelco Cluj-Napoca, formație care a pierdut pentru prima dată în noua ediție de campionat.
În primele două etape, Municipalul din capitala țării a înregistrat două înfrângeri. Acestea au fost consemnate în niște săli dificile, pentru mulți chiar imposibile - Timișoara respectiv Târgu-Mureș. Totuși, bucureștenii au jucat bine în aceste meciuri, însă nu au avut acel ceva necesar obținerii victoriei.
Cel mai important realizator al echipei sponsorizate de municipalitatea bucureșteană a fost muntenegreanul Goran Martinic. Sportivul în vârstă de 24 ani evoluează pe postul de fundaș și a fost, pe parcursul primelor trei runde, cel mai bun marcator și cel mai eficient jucător al echipei în condițiile în care a petrecut cele mai multe minute în teren de la această grupare.
Sportivul muntenegrean nu excelează la aruncările de două puncte, dar este consecvent în ceea ce privește numărul aruncărilor din acțiune efectuate într-un meci. Acesta nu a coborât sub 15 în primele trei etape.
Martinic măsoară doar 1.80 metri dar acest lucru nu îl împiedică să fie cel mai activ jucător din lotul CSM-ului. El este unul dintre puținii jucători cu medii de peste 20 puncte/meci în actuala ediție a Diviziei A. El ocupă locul 7 în ierarhia celor mai buni marcatori din Divizia A și este al 4-lea în această ierarhie între sportivii aflați la primul sezon în România. De asemenea, ocupă locul 17 în ierarhia eficienței pe întreaga ligă.
Goran este foarte constant la finalizare, lucru confirmat de următorul tabel:
Adversar | Min | Pt | Eff | Rec | Pd | MC | MP | F | 1pt | 2pt | 3pt |
Timișoara | 32.4 | 20 | 24 | 6 | 4 | 2 | 1 | 1 | 0/0 | 7/13 | 2/3 |
Târgu-Mureș | 36.1 | 22 | 18 | 5 | 4 | 1 | 3 | 5 | 5/5 | 4/9 | 3/9 |
Cluj | 36.4 | 20 | 14 | 3 | 2 | 1 | 3 | 4 | 3/4 | 4/12 | 3/3 |
Medie | 35.1 | 20.7 | 18.7 | 4.7 | 3.3 | 1.3 | 2.3 | 3.3 | 8/9 | 15/34 | 8/15 |
De cealaltă parte se va afla Nemanja Maric, noul căpitan al lui CSM Oradea. Formația pregătită de Cristian Achim are două victorii și o înfrângere. Așadar un bilanț mai bun decât adversarul de miercuri. Însă bihorenii vin după prima înfrângere stagională, suferită la Timișoara, după victorii cu Sibiu și Ploiești. Cert este că niciuna dintre protagonistele meciului de la Arena Antonio Alexe nu a avut un început de sezon prea ușor.
Maric este cel care a preluat postul de conducător de joc al lui CSM Oradea deși nu s-a pregătit special pentru acest lucru. El a avut un început de sezon foarte bun și de pe urma prestațiilor sale a beneficiat inclusiv echipa. El a avut o cădere inexplicabilă în ultimul meci, atunci când a pierdut posesia mingii de nouă ori, un nou record stagional. De fapt, deși în primele două etape nu a lăsat să se întrevadă foarte clar, Maric a adunat 18 posesii pierdute până în prezent. Adică 6.0 mingi pierdute/meci.
După legitimarea lui Gediminas Navickas rolul lui Maric se va modifica din nou. Cu siguranță că sârbul va continua să aibă printre atribuțiuni și faza de construcție, dar echipa nu va mai fi atât de dependentă de un jucător și implicit nu va mai fi atât de previzibilă.
Maric se află la cel de-al 5-lea sezon în România. El are 28 de ani, măsoară 1.96 metri și cântărește 95 kilograme. Din punct de vedere statistic, după trei etape, Nemanja se situează pe locul 4 în ierarhia celor mai buni marcatori respectiv pe 6 la eficiență în Divizia A.
Iată statisticile căpitanului de la CSM Oradea în primele trei runde:
Adversar | Min | Pt | Eff | Rec | Pd | MC | MP | F | 1pt | 2pt | 3pt |
Sibiu | 36.3 | 15 | 18 | 6 | 5 | 1 | 4 | 2 | 0/0 | 3/6 | 3/5 |
Ploiești | 40.0 | 27 | 29 | 8 | 6 | 1 | 5 | 2 | 11/13 | 5/8 | 2/5 |
Timișoara | 37.1 | 26 | 19 | 3 | 4 | 1 | 9 | 1 | 1/2 | 5/7 | 5/8 |
Medie | 37.5 | 22.7 | 22.0 | 5.7 | 5.0 | 1.0 | 6.0 | 1.6 | 12/15 | 13/21 | 10/18 |
Cine va fi mai bun mâine? Dar cel mai important este care echipă se va impune. Desigur, de prestațiile celor doi deznodământul confruntării CSM vs CSM depinde foarte mult. Poate nu în mod decisiv, dar este cert că aruncările lui Martinic și posesia mingii în cazul lui Maric vor avea un rol important. Pe de altă parte va conta și registrul tactic în care acești sportivi vor fi dispuși, cu atât mai mult cu cât la echipa din Oradea e posibil să apară ajustări în funcție de integrarea în jocurile oficiale a lui Navickas.
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
U-BT Cluj l-a achiziționat pe Dusan Miletic din Liga ABA
DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!