Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Meci fizic între Timişoara şi Asesoft. Lei cu colţi, şi unii şi alţii!

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
01.04.2012

Archie, într-un duel cu Szijarto. Românul a acuzat o lovitură primită din partea americanului

Partida dintre  BC Timişoara şi CSU Asesoft Ploieşti a fost derby-ul penultimei runde din sezonul regulat. Un duel în care miza mare, aceea a primului loc în campionat şi-a spus cuvântul! Jucătorii celor două formaţii au avut parte de multe dueluri fizice pe parcursul celor 40 de minute, iar uneori nervii au cedat. Fanii au creat şi ei o atmosferă incendiară şi au pus presiune pe oaspeţi.

Duelurile de parchet au apărut însă după cele de pe bancă. Arbitrii nu au ezitat prea mult până când au acordat fault tehnic la cele două bănci. Mai întâi ei au sancţionat ieşirile lui Alexandru Iacobescu, avertizat în primele 5 minute de cavalerii fluierului.

În sfertul secund a fost rândul timişorenilor să primească tehnic la bancă. Un jucător a fost avertizat că a sărit de pe bancă şi a reclamat fault la o fază de atac a alb-violeţilor.

Încărcătura meciului s-a simţit din plin însă şi pe parchet şi au existat câteva momente de încleştare între jucători.

Mai întâi, Branko Cuic a căzut la pământ şi a acuzat un cot în figură primit de la Tica. Arbitrii nu au fluierat nimic, considerând probabil că jucătorul timişorean se preface. Cuic şi-a pierdut însă un dinte în acest duel, dintre care fusese rupt într-un alt duel de campionat, cu Ivan Ivanovic de la Gaz Metan Mediaş.

Alt moment, la mijlocul terenului. Archie i-a pus o mână în piept lui Szijarto, care a căzut ca fulgerat la podea, iar jucătorii s-au strâns în jurul celor doi. 

Într-o altă fază, în momentul în care ploieştenii au ajuns sub coşul advers, Hargrove a încercat să marcheze, iar Popescu a căutat să îl căpăcească. Cei doi jucători s-au agăţat în aer şi au căzut pe parchet, iar restul colegilor au sărit imediat să intervină în cazul în care spiritele s-ar fi încins. Până la urmă, arbitrii au dat fault în ambele faze şi fiecare echipă a beneficiat de câte 2 aruncări libere.

Un alt moment în care nervii au cedat i-a avut în prim plan pe Zlatko Jovanovic şi Andrei Căpuşan. Fundaşul sârb a acuzat o lovitură a românului şi a sărit imediat să îl certe. Colegii l-au calmat imediat. Acelaşi Jovanovic a acuzat o altă lovitură după un coş marcat în sfertul trei şi s-a ţinut cu mâinile de stomac, însă a rămas pe parchet.

În cele din urmă, jucătorii s-au salutat reciproc la finalul partidei câştigate de BC Timişoara în faţa lui CSU Ploieşti cu 99-92.

foto: fortaviola.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!