Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Măciucă: „Urmează un meci extrem de important în ecuația calificării în playoff”

Mihai Măciucă: „Urmează un meci extrem de important în ecuația calificării în playoff”

FC Argeș Basketball se duelează cu SCM Timișoara în primul meci televizat al etapei a 23-a din Liga Națională de Baschet Masculin. Întâlnirea din această seară, 16 martie, o să fie a doua în Pitești Arena pentru echipa lui Milan Mitrovic.

Piteștenii au o victorie în plus față de bănățeni în clasamentul din Top 10, FC Argeș aflându-se înaintea acestei runde pe poziția a șaptea (4-8 bilanț), iar SCM Timișoara ocupă locul 10 cu un bilanț de 3 meciuri câștigate și 9 pierdute.

Mihai Măciucă a prefațat pentru pagina de Facebook a clubului argeșean acest duel din Pitești Arena, pe care îl consideră extrem de important în ecuația calificării în playoff-ul LNBM:

„Urmează un meci extrem de important în ecuația calificării în playoff. Vedeți și dumneavoastră ce luptă se dă în clasament, la locurile 4-10. Noi venim după un joc mai puțin reușit, la Voluntari. Cred că a fost o lecție pentru toți și sper să arătăm joi o cu totul altă față. Mereu am spus asta, eu am încredere în echipă, în mine și în ceea ce se întâmplă în afara terenului. Avem o energie bună, care ne dă mari speranțe.

Timișoara este o echipă bună, iar rezultatele avute în prima parte a campionatului nu sunt întâmplătoare. Întâlnim un adversar care are în componență jucători experimentați și cred că vor fi 40 minute intense de joc. Îmi doresc ca fanii să fie prezenți în arenă și să ne susțină. Vom da totul pentru a ne bucura împreună la final.”

Partida din această seară, 16 martie, începe la ora 19.45 și o să fie în direct pe Digisport, Prima Sport 2 și FRB TV.

*foto: Facebook FC Argeș Basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!