Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „E important că am reușit să ne îndeplinim obiectivul”

Mihai Silvășan: „E important că am reușit să ne îndeplinim obiectivul”

Miercuri, 9 octombrie, U-BT Cluj-Napoca a inaugurat noul parchet din Sala Polivalentă cu o victorie la scor (91-47), în fața lui KB Rahoveci. Prin urmare, formația ardeleană și-a îndeplinit primul obiectiv al sezonului, calificându-se în grupele FIBA Europe Cup, acolo unde se mai află CSM CSU Oradea și BC CSU Sibiu.

La finalul partidei, Mihai Silvășan s-a arătat mulțumit de atitudinea arătată de elevii săi, fiind bucuros și de faptul că a reușit să le acorde minute tinerilor baschetbaliști din lot. În același timp, antrenorul clujean este conștient de faptul că echipa sa trebuie să devină „mai bună, mai concentrată și cu o chimie mai bună pe zi ce trece”.

Până la urmă e important că am reușit să ne îndeplinim obiectivul, acela de a fi în grupele FIBA Europe Cup. Vreau să felicit băieții pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Eram favoriți înaintea acestei duble, dar ei și-au făcut treaba la fiecare posesie. Mă bucur că am reușit să utilizez toată echipa. În ultimul sfert am jucat chiar cu patru jucători U23. Aș fi jucat chiar cu cinci, dar David Vida a fost eliminat. Pe de altă parte a evoluat bine și sper să continue tot așa. Este foarte simplu, începem campionatul luni și pornim la drum în FIBA Europe Cup. Trebuie să fim din ce în ce mai buni, să fim concentrați și să avem o chimie cât mai bună pe zi ce trece. Vreau să remarc parchetul, este unul foarte bun. Avem cea mai frumoasă sală din România, cel mai bun parchet și cele mai bune inele. Mă bucur că în sfârșit s-a achiziționat acest parchet. E benefic pentru toate sporturile de sală, băieții se simt mult mai bine pe el. Este una dintre cele mai bune suprafețe care există la ora actuală.”, conform u-bt.ro

Pentru U-BT Cluj-Napoca urmează debutul în noul sezon al Ligii Naționale de Baschet Masculin. În prima etapă, alb-negrii se deplasează pe terenul lui CS Dinamo Știința București. Partida are loc luni, 14 octombrie, de la ora 17:30 și va fi transmisă, în direct, pe Digisport și Look Sport.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!