Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „I-am avertizat pe băieți că nu va fi ușor”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
29.01.2022

Mihai Silvășan: „I-am avertizat pe băieți că nu va fi ușor”

U-BT Cluj-Napoca continuă parcursul perfect în Liga Națională. Ardelenii au trecut de CSM Oradea cu un coș la ultima fază și au ajuns la un bilanț de 16 victorii și zero înfrângeri.

Antrenorul campioanei României a vorbit la conferința de presă de după meci despre partida de sâmbătă, dar și despre următoarea provocare și anume disputa cu Prometey.

„Un meci foarte disputat, un meci demn de cele mai bune două echipe din România în ultimii ani. Știam că nu va fi ușor și chiar i-am avertizat pe băieți, înaintea acestui meci, să nu se gândească la ultimul rezultat al Oradiei, cel din Portugalia, pentru că este înșelător. Ei sunt o echipă mult mai valoroasă decât atât. Cu siguranță, voiau să șteargă evoluția slabă din Portugalia și să facă un meci bun și să câștige. Știm ce mentalitate au, deci a fost un meci pe cinste, spun eu.

A părut la un moment dat că controlăm meciul, a părut că un avantaj de 13 puncte la pauză ne poate aduce victoria. Însă nu a fost deloc așa. Știam că în această sală se câștigă greu, indiferent de scorul de la pauză. Au revenit încet, încet în meci și am avut un final foarte tensionat, pe unele greșeli ale noastre care ne puteau costa victoria.

Antrenorul clujenilor a ținut să își laude elevii pentru procentajul bun din interiorul semicercului.

Am avut un procentaj bun în interior. Cred eu că avem jucătorii care să finalizeze bine din spațiul de trei secunde. Aici mă refer atât la oamenii mari, cât și la fundași. Avem oameni care sunt atletici și pot finaliza de lângă inel. Au fost concentrați și au reușit acest procentaj. Nu știu dacă asta a făcut diferența sau nu, însă mă bucur pentru acest lucru, că avem victoria.

Întrebat de coșul din final al lui Kris Richard, tehnicianul lui U-BT a avut de spus următoarele:

Nu trebuia să lăsăm să se întâmple acest lucru, trebuia să aibă loc un switch care să facă să nu ajungă mingea la Richard. Am greșit în acea situație, după care nu trebuia să facem fault sub nicio formă. Trebuia să-l lăsăm să arunce de trei, însă trebuie să învățăm din lucrurile acestea pentru că ne pot costa în meciuri mult mai importante, cum ar fi calificarea într-o fază superioară, o semifinală, o finală de campionat. Nu avem voie să repetăm aceste greșeli mentale.

În final, Silvășan a prefațat disputa cu Prometey de la începutul săptămânii următoare.

Mâine dimineață, la 9:55, avem deja avionul. Deci doar ajungem acasă, ne lăsăm bagajul, îl luăm pe cel de cupele europene și vom pleca. Jucăm cu o echipă foarte solidă, o echipă cu jucători foarte buni. Am văzut modul în care i-au eliminat pe cei din Israel, pe Hapoel Ierusalim. Au arătat foarte multă încredere și foarte bună chimie în acel ultim meci. Au jucători care pot să facă diferența în relațiile 1 la 1. Deci, cu siguranță, e o echipă foarte puternică. Nu este degeaba în grupele Basketball Champions League. Au foarte mulți bani acolo în Ucraina, au un buget mare, însă eu cred că putem câștiga, cum de altfel cred la fiecare meci pe care îl disputăm, atât în Champions League, cât și în Liga Națională. Mergem acolo să facem un meci bun și să încercăm să ne facem jocul cât mai aproape de potențialul maxim și să venim cu victorie acasă. Asta e ce ne dorim.”, a declarat Mihai Silvășan conform paginii de Facebook a echipei sale.

Meciul dintre U-BT Cluj-Napoca și Prometey se va disputa marți, 1 februarie, de la ora 19:00, pe terenul ucrainienilor.

*foto: u-bt.basketball/Manases Sandor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!