Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „La unii jucători, sezonul s-a încheiat după eliminarea din BCL”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
27.04.2022

Mihai Silvășan: „La unii jucători, sezonul s-a încheiat după eliminarea din BCL”

U-BT Cluj-Napoca a câștigat duelul restant cu SCM U Craiova din etapa cu numărul 17 a Ligii Naționale. Scorul final al acestei dispute a fost 100-97 pentru ardeleni, după o repriză de prelungiri.

La finalul disputei, Mihai Silvășan a oferit declarații la cald pentru pagina oficială de Facebook a celor de la U-BT Cluj, unde s-a arătat nemulțumit de evoluția elevilor săi.

„A fost o partidă proastă din punctul nostru de vedere. Mă refer aici la atitudine, nu am avut atitudinea de care aveam nevoie. Le-am spus băieților că este vorba despre noi, nu despre adversar. Cu 28 de mingi pierdute, mă mir că am câștigat. Evident că suntem echipa mai bună, dar nu cred că e vorba doar despre acest aspect. Contează cum alegi să evoluezi pe teren. Din păcate, la câțiva dintre jucătorii noștri s-a văzut o lipsă de atitudine. Avem nevoie de toată lumea pentru a câștiga campionatul. Nu putem evolua cu jumătate de echipă, deoarece la unii s-a încheiat sezonul după Champions League. E problema noastră și o vom rezolva. Trebuie să ne odihnim, să fim atenți și să câștigăm partida cu Constanța de vineri.”, a declarat tehnicianul campioanei României.

În ultima etapă a sezonului regulat din LNBM, U-BT Cluj primește vizita lui Athletic Constanța într-un duel programat vineri, de la ora 20:00.

*foto: Manases Sándor

3 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca carlos_cj :

    Guzman
    Pe langa faptul ca Stewart n-a jucat, nefiind trecut nici macar pe foaia de joc, n-a jucat nici Guzman. La un moment dat, efectiv se plimba pe teren si radea, moment in care Silva l-a schimbat si apoi nu l-a mai bagat deloc in teren.
    La fel ca anul trecut, Guzman e inconstant, cand vrea rupe panoul, dar cand nu are chef e mana moarta in teren.

    cu 1 an în urmă (27.04.2022) Raspunde
  • pipzn :

    Mda
    Mai poate fi adaugat linistit pe lista si Brandon Brown. 6 puncte in peste 25 minute jucate, 14% din actiune, 3 assisturi dar 4 mingi pierdute, 67% la libere....

    Altfel, daca vom mai ajunge sa intalnim aceasta echipa a Craiovei poate ne vom da seama ca angajarea (cu bolta) sub panou nu are prea multi sorti de izbanda in fata unor jucatori asa atletici.

    cu 1 an în urmă (27.04.2022)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ovidiu89:

      Doar ca
      Brown a avut poziții f bune de șut dar a preferat pasa către kuti sau Watson:) nu ca sa ii iau apărarea. Cât despre guzman era la plimbare :)) cu o bere in fata alerga dacă trebuia. Cred totuși ca își vor schimba atitudinea.

      cu 1 an în urmă (27.04.2022)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!