Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Nu e nimic terminat, este doar un meci care ne ține pe locul 1”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
27.12.2017

Campioana en-titre a României, U-BT Cluj-Napoca, va termina anul 2017 exact așa cum l-a început, pe primul loc în Liga Națională de Baschet Masculin. Trupa antrenată de Mihai Silvășan și-a asigurat comfortul fotoliului de lider după victoria din Banat, 81-70, cu BC SCM Timișoara

La finalul victorie din Sala „Constantin Jude”, Silvă, principalul lui U-BT, a ținut să-și felicite elevii pentru prestația din această seară, dar în același timp a tras și un semnal de alarmă că sezonul regulat este de departe de a fi jucat. 

„A fost un meci foarte intens, sunt foarte mândru de cum au reacționat băieții mei, începând cu intensitatea și agresivitatea din primul sfert, pe care am încercat să o menținem pe toată durata meciului și terminând cu puterea mentală avută pe final, când ne-au egalat și chiar condus pentru o scurtă perioadă de timp. Îi felicit încă o dată pe băieți, mă bucur pentru această victorie, însă nu e nimic terminat, este doar un meci care ne ține pe locul 1, însă trebuie să avem această mentalitate și intensitate în fiecare meci”, a declarat Mihai Silvășan pentru u-bt.ro, 

U-BT Cluj va mai juca încă un meci în 2017, acasă cu cealaltă echipă a Timișoarei, Timba, într-un meci jucat în avans din cadrul etapei a 13-a. Ulterior, clujenii vor reveni pe parchet în 4 ianuarie cu un duel la Pitești, urmând ca în 9 ianuarie să facă o deplasare în Belgia pentru cel de-al doilea meci din faza secundă a grupelor din FIBA Europe Cup contra celor de la Belfius Mons-Hainaut.

Disputa cu Timba Timișoara este programată sâmbătă, 30 decembrie, cu începere de la ora 18:00, 

*Foto: u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!