Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvăşan: „Voiam să ne revenim după eşecul din Cupa României”

Mihai Silvăşan: „Voiam să ne revenim după eşecul din Cupa României”

U-BT Cluj a reuşit o victorie extrem de importantă în primul turneu din returul LNBM, în compania celor de la CSO Voluntari, scor 79-70.

La finalul partidei, tehnicianul clujenilor, Mihai Silvăşan, s-a arătat foarte mulţumit de prestaţia formaţiei sale:

„A fost un meci disputat, împotriva câștigătoarei Cupei României. Am întâlnit o echipă foarte bună, care se bate pentru un loc în TOP 4, dacă nu chiar pentru finală. Am fost agresivi din punct de vedere defensiv încă din primul minut. Asta ne-a adus victoria. Era important să jucăm bine și să câștigăm. Voiam să ne revenim după eșecul de la turneul Cupei României. Am câștigat acest al doilea meci, mai avem două partide. Trebuie să ne odihnim și să fim pregătiți pentru viitoarele partide. Deși aparent întâlnim adversari mai slabi ca Voluntariul, cel puțin pe hârtie, noi trebuie să avem atitudinea potrivită. Trebuie să dăm totul pentru a câștiga cele două meciuri.”

 

🎙 Concluziile lui Mihai Silvășan după victoria cu CSO Voluntari. 📈 http://bit.ly/3rVYHnu #UBTvsVoluntari

Posted by U-BT Cluj-Napoca on Wednesday, March 17, 2021

Vineri, 19 martie, U-BT Cluj urmează să întâlnească CSA Steaua, de la ora 17:00, în timp ce sâmbătă vor juca restanţa din tur, contra celor de la Athletic Constanţa.

*foto: Manases Sandor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!