Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
foto: u-mobitelco.ro
U Mobitelco Cluj-Napoca va juca anul acesta doar pentru medalia de bronz. Campioana din 2010 a pierdut în semifinale cu BC Timişoara, 0-3 şi se duelează acum cu Gaz Metan Mediaş pentru locul 3 la finalul campionatului. Chiar dacă interesul nu mai este la fel de mare, căpitanul clujenilor, Mihai Silvăşan spune că el şi colegii săi trebuie să îşi respecte meseria şi să încheie sezonul cu o victorie.
Mie, unul, îmi pare foarte rău că nu am reuşit să ne calificăm în finala mare, care era obiectivul principal. Se pare că nu am fost capabili să îl îndeplinim, din diferite motive care vor fi analizate. Eu, ca jucător profesionist şi ca om care se respectă, voi da tot ce am mai bun în mine ca în meciul de miercuri să câştigăm, vreau să joc cât mai bine şi să câştigăm. Sper şi sunt convins că şi colegii mei vor face acelaşi lucru, ca să ieşim din acest sezon, în ultimul meci pe care îl avem acasă, cu fruntea sus, după care va veni vacanţa şi vom vedea ce e de făcut. Fiecare trebuie să îşi găsească singur motivaţia, cum am spus, un jucător care se respectă joacă orice meci cât poate el de bine, chiar dacă e amical, chiar dacă e pentru locurile 12-13, chiar dacă e pentru finală sau pentru locurile 3-4, cum jucăm noi acum. Într-adevăr, aparent nu suntem aşa motivaţi cum am fi dacă am juca finala mare, însă, eu repet, miercuri cred că vom face un meci bun, vom încerca să câştigăm. (sursa: u-mobitelco.ro)
Meciul doi al finalei mici va avea loc azi, de la ora 18:00 la sala "Horia Demian" din Cluj. Mediaşul a învins în primul joc cu 95-75.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Trey Woodbury sosește de la Aris Salonic și va evolua pentru U-BT Cluj-Napo...
Nathan Mensah, din Euroligă direct la U-BT Cluj-Napoca
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Trey Woodbury sosește de la Aris Salonic și va evolua pentru U-BT Cluj-Napo...
Kadre Gray a semnat cu Slask Wroclaw și va juca în BKT EuroCup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!