Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihai Silvășan: „Vrem să îi bucurăm pe fanii noștri cu o victorie”

Mihai Silvășan: „Vrem să îi bucurăm pe fanii noștri cu o victorie”

Sâmbătă, 1 februarie, U-Banca Transilvania se întoarce în Sala Sporturilor „Horia Demian” pentru o confruntare din etapa a doua a fazei secunde din Liga Națională. Ocupanta poziției secunde se confruntă cu BC CSU Sibiu, formația ce se află pe locul al treilea în clasament.

Alb-negrii au un bilanț pozitiv în această stagiune împotriva galben-albaștrilor dar, în ciuda acestui aspect, Mihai Silvășan anunță un meci greu pentru elevii săi. Tehnicianul lui U-BT a punctat numărul mare de recuperări ofensive pe care sibienii le înregistrează în fiecare partidă și a declarat că jucătorii săi trebuie să fie puternici fizic.

Jucăm pentru a şasea oară în acest sezon cu Sibiul. O partidă a fost amicală şi celelalte patru oficiale. Întâlnim o echipă foarte fizică. Sunt pe primul loc în ţară la recuperările ofensive. Permanent se luptă la acest capitol. Prima cerinţă din partea noastră pentru jucători este să fie pregătiţi fizic, să le facă faţă sibienilor. Ne dorim victoria, deşi nu va fi uşor să disputăm o nouă partidă după cea cu Tsmoki. Miercuri am avut parte de un meci greu, cu multă încărcătură fizică şi psihică. Asta este treaba noastră, să pregătim jucătorii cât mai bine. Revenim în Sala Sporturilor Horia Demian, parcă ultima dată când am fost aici i-am întâlnit tot pe sibieni. Aşteptăm publicul în număr cât mai mare la sală să fie o atmosferă frumoasă. Vrem să îi bucurăm pe fanii noştri cu o victorie”, conform u-bt.ro.

Disputa din Cluj-Napoca va începe la ora 19:00 și va fi transmisă, în direct, pe FRBTV.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

1 comentariu la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    E cu noroc
    Sper sa nu fie ca data trecuta probleme la panou sa nu afiseze sec ramase

    cu 4 ani în urmă (01.02.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!