Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mihail Miseailo va evolua pentru CSO Voluntari în stagiunea 2023-2024

Mihail Miseailo va evolua pentru CSO Voluntari în stagiunea 2023-2024

Până în acest moment al verii, CSO Voluntari a fost cea mai activă formație din Liga Națională pe piața de transferuri. Ilfovenii au anunțat despărțirea de nouă jucători, au confirmat alți trei membri (Lucas Tohătan, Robert Dan, Ionuț Voicu) și au transferat cinci baschetbaliști (Titus Nicoară, Laszlo Polyak, Cristian Cotoară, Alexandru Olah, Keyshawn Feazell).

Astăzi, 27 iunie, alb-albaștrii au anunțat încă un jucător care va evolua la Voluntari în stagiunea 2023-2024. Este vorba de Mihail Miseailo, un tânăr în vârstă de 20 de ani, originar din Republica Moldova, ce joacă pe poziția 3. Acesta a făcut parte din lotul mai multor echipe din țara sa natală și, conform anunțului făcut de ilfoveni, a fost recomandat de Iuri Fraseniuc.

Miseailo a trecut printr-o serie de probe și, în urma acestora, a semnat pe o perioadă de doi ani, având pașaport românesc. De altfel, Alex Olah, Titus Nicoară și Laszlo Polyak au semnat și ei până în 2025.

CSO Voluntari a anunțat că, în stagiunea 2023-2024, va juca în European North Basketball League, competiție aflată la a treia ediție. Deocamdată au mai fost confirmate Bristol Flyers, Landstede Hammers Zwolle, Newcastle Eagles și Polski Cukier Start Lublin.

*foto: www.athlenda.com

5 comentarii la aceasta stire:
  • gabriel.eftimie :

    pasaport romanesc
    Asta este o situatie pe care eu o consider cel putin ciudata. Pe de o parte avem jucatorii naturalizati care sunt reglementati la maxim unul pe foaie, ceea ce e corect. Pe de alta parte avem jucatorii care detin si pasaport roamanesc desi nu sunt nascuti si nici nu locuiesc in Romania, care nu sunt restrictionati in niciun fel. Eu inteleg ca sunt fratii nostri de peste Prut, dar consider ca si aici se impune o reglementare. Nu de alta dar pt naturalizati cluburile au platit niste sume consistente, nationala poate beneficia de serviciile lor iar cluburile sunt obligate sa-i trimita. In schimb cei precum Miseailo nu au drept de joc in nationala Romaniei si cluburile pot folosi oricati. Stiu ca nu sunt foarte multi dar pot aparea tineri moldoveni, ucrainieni sau israelieni care au stramosi romani si obtin usor pasaportul romanesc.
    Eu as impune aceeasi regula ca si la naturalizati. Pt ca atunci cand joaca in cupele europene ambele categorii de jucatori au acelasi statut.

    cu 10 luni în urmă (29.06.2023)
    • CSM CSU Oradea b4:

      Pașaport
      Nu cred și nici nu ar trebui să fie vreo diferență între situația naturalizaților, cum le spui tu, și acest moldovean.

      Motivul pentru care a obținut pașaport românesc e irelevant. Din punct de vedere legal, atât naturalizații, cât și moldoveanul, au pașaport românesc.

      Singura diferență care ar putea să se facă e legată de cetățenie. Dacă moldoveanul are dublă cetățenie, din care una română, atunci are calitate de autohton și nu de naturalizat.

      Iar dacă are cetățenia română poate fi chemat la națională.

      cu 10 luni în urmă (29.06.2023)
    • gabriel.eftimie:

      cetatenie
      El are cetatenie moldoveneasca, rusa si romana. A jucat pt nationala de juniori a Moldovei, deci nu mai poate juca in nationala Romaniei.

      cu 10 luni în urmă (30.06.2023)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    "deci"
    nemtii, spaniolii, francezii ( cu z, nu cu j pentru cei care nu le-a placut si nu le place cartea ), canadienii, olandezii, polonezii, ungurii si multi altii NU AU nicio problema cu sportivii de origine, dar nascuti in alte parti, iar noi ne trezim mai catolici de cit Papa ( ma rog, unii dintre noi, ca sa nu generalizez). Si aici nu discut cazul familiei Antetokoumpo, ci de exemplu jucatori nascuti in Franta dar care nu au loc in echipa Frantei , dar joaca pentru Nigeria sau Camerun si se prezinta doar la competitii si habar n-au unde e pe harta tara strabunilor. Multi vorbesc de "modelul" maghiar ( dupa parerea mea in foarte multe domenii, un model absolut tembel ) si nu ma refer la Adam Hanga, ci de exemplu la Rolli Torok care a fost solicitat ( si putea evolua ) in nationala Ungariei. Apropo, isi mai aduce cineva aminte de fotbaliatorul Miriuta care a jucat in nationala Ungaria , doar pentru ca stia sa pronunte corect chesenom sepen ? In schimb noi "inventam" gaura la covrig, mersul pe jos si reguli Unustiucit. Pai dreagi tovarasi, pina la urma ce vreti o nationala musai nascuta strict in zona Sarmizegetusa sau o nationala de ROMANI indiferent unde s-au nascut. Un Popescu nascut in Australia sau Burkina Faso n-ar fi bun pentru nationala ? Bravos natiune, vorba unui scriitor celebru care n-a jucat baschet !
    Sunt curios in cit timp apare "perturbatorul" dacopat de serviciu !

    cu 10 luni în urmă (29.06.2023) Raspunde
  • Ciucâ :

    Ricardo
    Pretenul tâu titipâcâlici nu se desminte şi ne delecteazâ din nou cu cunostintele lui ample despre baschet.titistorie ıncearcâ sâ vâ convingâ de rolul istoriei ın baschetul modern.
    Ps.titirel ce ti au facut saracii daci,ın vis au venit şi nu sau purtat frumos cu tine?!esti obsedat de ei.

    cu 10 luni în urmă (29.06.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!