După o pauză de trei sezoane Mike Jones a revenit în România la CSU Ploieşti. Născut în anul 1984, Jones măsoară 1.96 metri şi evoluează pe posturile 2 şi 3. La nivel universitar el a evoluat pentru Maryland, unde deţine un record în ceea ce priveşte numărul coşurilor de trei puncte marcate de un jucător pe parcursul unei partide. El a avut atunci nouă aruncări din spatele semicercului transformate.

Într-un interviu acordat site-ulu oficial al grupării prahovene, csuasesoft.ro, Mike Jones vorbeşte despre perioada precedentă petrecută la Ploieşti, despre perioada mai grea prin care a trecut dar şi despre viitor.

Ai efectuat deja primele antrenamente alături de noii tăi colegi. Ai regăsit la echipă câţiva dintre foştii adversari întâlniţi în urmă cu 3 sezoane. Ce sentinemt te încearcă?
MJ: Aşa este. Împotriva lui Rade am jucat o finală de campionat, iar pe Levi mi-l aduc aminte din partidele jucate în compania Clujului.

Ai reuşit câteva meciuri bune în faţa Clujului în acea stagiune, atât în cupă, cât şi în campionat. La Ploieşti, ai izbutit chiar un dunk absolut fabulos, peste Branko Cuic.
MJ: Am trăit, într-adevăr, momente plăcute în acel sezon. Totul a culminat cu câştigarea campionatului. Mă bucur că am revenit în baschetul românesc, sunt pregătit pentru o nouă provocare. Băieţii m-au întâmpinat foarte bine şi am aflat de la ei faptul că anumiţi jucători din urmă cu 3 ani încă mai evoluează în Divizia A. Acest lucru nu mă poate decât bucura.

Totuşi, există şi mici diferenţe în acest moment. În sezonul 2008-2009, ai evoluat alături de alţi 4 americani, acum eşti singurul baschetbalist de peste Ocean din lotul lui CSU.
MJ: (râde)... Acest aspect nu ma incomodează câtuşi de puţin. Pe de altă parte, recunosc faptul că încă mai ţin legătura cu câţiva dintre foştii coechipieri din acel sezon.

Darius Hargrove este unul dintre ei?
MJ: Desigur. Darius este un tip extraordinar, cu care vorbesc foarte des. Mă bucur că s-a transferat în Germania, fie şi în divizia secundă, întrucât sunt convins că va face lucruri bune la noua sa echipă şi, peste un an, va juca chiar în prima ligă.

Dintre toţi jucătorii americani pe care i-a avut Asesoftul în ultimele sezoane, voi doi aţi lăsat cea mai bună impresie fanilor. Mulţi dintre ei chiar şi-ar mai dori să vă vadă evoluând împreună, pe parchet. Crezi că acest lucru ar fi posibil cândva?
MJ: Mă bucură aceste vorbe. Sincer, viaţa şi cariera unui sportiv sunt destul de imprevizibile. Pentru moment, eu sunt aici, iar el, în Germania. Nu exclud posibilitatea ca într-o zi să jucăm, din nou, împreună. Dacă nu la CSU Asesoft, atunci oridunde altundeva. Totuşi, prima variantă ar fi ceva mai plauzibilă ...


Încrezător în forţele proprii

Pe vremea când jucai pentru Maryland, presa de peste Ocean te-a catalogat drept al doilea marcator din Colegiu în SUA, în ultimii zece ani, după LeBron James.
MJ: Am 27 de ani, timpul, din păcate, nu îmi mai permite să privesc înapoi. Da, am trăit momente extraordinare în Colegiu, am jucat împotriva unor baschetbalişti care au ajuns în NBA, şi, în fiecare vară, m-am întors acasă pentru a mă antrena numai alături de cei mai buni.

După despărţirea de CSU Asesoft, în vara lui 2009, ai jucat în Argentina, pentru Penarol, echipă lângă care ai reuşit să câştigi Apertura. Care este nivelul baschetului argentianian în comparaţie cu cel din Divizia A?
MJ: În Argentina evoluează foarte mulţi baschetbalişti americani, jocul este ceva mai rapid, mai spectaculos, însă nu atât de tacticizat precum în România. Nu pot face pentru moment o comparaţie, întrucât nu ştiu care mai este nivelul aici. Dacă ar fi totuşi să mă încumet la un pronostic, aş spune că, prin complexitate, organizare şi disciplină, baschetul din România este ceva mai apropiat de ligile puternice din Europa, decât cel latin.

În februarie 2010, ai suferit o gravă accidentare la genunchi, iar perioada de recuperare nu a fost una deloc uşoară.
MJ: Da, au fost câteva luni grele mai ales din punct de vedere psihic. Practic, îmi doream pe zi ce trece mai mult să joc, însă nu aveam curajul să grăbesc acest proces. Contactul cu baschetul din Venezuela a fost unul destul de dur pentru mine, întrucât mi-am dat seama că trebuie să o iau de la zero pentru a-mi atinge potenţialul. Acum, însă, sunt 100% apt din punct de vedere fizic, am primit acceptul medicilor, şi, în comparaţie cu primul meu „mandat” aici, acum am de partea mea şi experienţa. Sper să fie bine.

La final, ai un mesaj pentru fani?
MJ: Desigur. Vreau să le mulţumesc tuturor pentru primirea călduroasă pe care mi-au făcut-o, mă simt de-a dreptul extraordinar ştiind că voi juca, din nou, în faţa lor, şi sper să nu dezamăgesc. Fiţi alături de mine, dar, mai ales, alături de echipă. Vom da totul ca să urcăm în top.