Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
Foto: Anca Cheregi
Primul meci al seriei dintre Ploieşti şi Oradea este programat să debuteze miercuri seară, de la orele 20:00, la Brazi. Partida va fi transmisă în direct de către Digi Sport.
Înaintea confruntării Total Baschet a stat de vorbă cu Milos Pesic care ne-a declarat că echipa antrenată de Vladimir Arnautovic este una foarte periculoasă, iar fiecare victorie e preţioasă ca aurul. În ceea priveşte şansele Oradiei, sârbul afirmă că jucătorilor nu le va lipsi motivaţia şi dorinţa având în vedere adversarul de calibru pe care urmeasă să-l întâlnească.
Care sunt şansele Oradiei în următoarele două meciuri ?
Şansa există mereu atâta vreme cât crezi în ea! Va fi foarte greu în ambele meciuri, mai ales când joci împotriva Asesoftului la ei acasă. Ploieştenii au jucat foarte bine în partea doua a sezonului, după ce i-au adus pe cei trei jucători noi, iar acum sunt o echipă mult mai periculoasă. Este adevărat că noi venim după 8 victorii consecutive şi acest lucru ne dă încredere în jocul nostru. În playoff fiecare victorie e preţioasă ca aurul, iar pentru a atinge acest obiectiv trebuie să dăm dovadă de maturitate, luptă şi dorinţă.
CSU Ploieşti nu a cedat niciodată în prima fază a playoff-ului. Crezi că puteţi sparge gheaţa ?
Acest lucru spune tot despre puterea lor de joc. Sunt favoriţi cerţi în aceaste partide însă eu sunt un spotiv care este mereu pregătit pentru orice şi care crede în sine. Când joci împotriva unei echipe bune motivaţia şi dorinţa de a învinge este mult mai mare.
Crezi că Oradea poate juca mai bine decât a făcut-o în precedentul joc desfăşurat la Brazi ?
Cu siguranţă putem juca mult mai bine şi vom demonstra acest lucru miercuri şi joi. Probabil în returul de la Brazi am practicat cel mai modest joc din deplasare.
Ce trebuie să facă Oradea pentru a avea mai multe şanse de izbândă ?
Playoff-ul e mult mai diferit faţă de campionat. Avem două meciuri în două zile, adică un efort foarte mare, atât mental cât şi fizic. În ambele jocuri fiecare minge, pasă, aruncare este importantă. De aceea trebuie să fim extrem de concentraţi şi să luptăm 40 de minute. Când joci împotriva Asesoftului este o promovare şi cu siguranţă nu ne va lipsi motivaţia şi dorinţa. Nu pot să promit o victorie, însă pot promite o lupte dârză în care nu ne vom preda până în ultima secundă. Vom încerca să dăm maximul pentru că este singurul mod în care putem triumfa. Mă aştept la un meci corect în care veţi vedea un baschet de calitate. Nu în ultimul rând, sper ca norocul să fie de partea noastră pentru că şi acest aspect contează uneori în baschet.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
FR Baschet, obligată să reinstituie regula cu doi jucători români în perman...
Karel Guzman bifează un nou sezon la U BT Cluj-Napoca
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Karel Guzman bifează un nou sezon la U BT Cluj-Napoca
FR Baschet, obligată să reinstituie regula cu doi jucători români în perman...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!