Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Milos Pesic: "Presiunea este pe Timişoara. Noi nu avem nimic de pierdut"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
15.02.2012

CSM Oradea şi BC Timişoara vor juca în deschiderea Final Four-ului Cupei României. Programat în perioada 17-18 februarie, evenimentul se va desfăşura la Arena de Baschet din Capitală. Jocul va debuta la orele 16:00.

Într-o declaraţie acordată site-ului nostru, Milos Pesic afirmă că Timişoara este favorita evenimentului, însă toate echipele au şansa de a câştiga trofeul. Întrebat dacă Oradea are forţa de a învinge gruparea bănăţeană, Pesic este părere că echipa sa trebuie să intre pe teren concentrată la maximum.

Care sunt şansele Oradiei în Final Four?

Oradea are şansa să încerce să practice un baschet bun, iar toţi jucătorii să dea ce au mai bun, până la ultima picătură de energie şi apoi vom vedea dacă e îndeajuns sau nu. Fiecare sportiv se luptă pentru un loc cât mai sus, dar, pe lângă acest spirit de luptă, mai sunt implicate şi alte lucruri. Nu pot să spun pe ce loc ne vom clasa la finalul evenimentului, dar pot să promit că ne vom lupta până în final.

Care sunt aşteptările tale de la acest eveniment?

Cred în echipa mea şi mă aştept să intrăm în meci concentraţi la maximum şi pregătiţi mental. Mă aştept la o luptă din partea tuturor timp de 40 de minute, pentru că doar aşa putem scoate un rezultat pozitiv.

Crezi că Oradea are forţa de a învinge Timişoara?

Personal, înaintea fiecărui meci mă gândesc că vom câştiga, nu contează împotriva cui vom juca. Avem mult de lucru cu următorul adversar, Timişoara, o echipă care a investit cei mai mulţi bani în acest an şi au clădit o echipă închegată, cu jucători experimentaţi. Bineînţeles că sunt favoriţi, după cum spune şi clasamentul. Au aşteptări mari care pot crea presiune în tabăra lor. Noi nu avem nimic de pierdut. Dimpotrivă, putem câştiga mult mai mult decât putem pierde.

Ai jucat o bună parte din carieră la Timişoara. Crezi vineri seară acest lucru va fi un avantaj pentru tine?

Nu cred, deoarece au schimbat aproape toţi jucătorii şi au mai rămas doar puţini pe care îi cunosc.

Dacă Oradea va învinge Timişoara crezi că în finală vă va aştepta un meci mai uşor?

Toate echipele din acest an au arătat calitate în joc şi jucători foarte buni şi niciuna nu a ajuns accidental în Final Four. Oricare două echipe vor ajunge în finală, vor avea o şansă să câştige. Sper că noi vom fi cei care vor beneficia de acea şansă în finală!

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!