Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mircea Cristescu: "Dacă nu pierdeam cu Rovinari acasă eram pe primul loc în campionat"

totalbaschet.ro, Foto: Andor Marton

totalbaschet.ro, Foto: Andor Marton
26.12.2011


Cristescu se declară mulţumit de prima parte a campionatului

La mijlocul sezonului 2011-2012, campioana en-titre a României se clasează pe poziţia a 6-a în Divizia A masculină de baschet înregistrând 11 victorii şi trei eşecuri. Trebuie specificat faptul că "U" Mobitelco are un meci mai puţin susţinut, împotriva formaţiei clasate pe locul al 15-lea în ierarhia generală, iar cu o victorie în partida ce va avea loc pe data de 10 ianuarie, clujenii s-ar clasa pe locul doi.

Prima parte a campionatului a fost foarte agitată pentru gruparea din Ardeal care avea de disputat un meci la fiecare patru zile datorită participării în FIBA EuroChallenge. De asemenea formaţia pregătită de Marcel Ţenter s-a confruntat cu mai multe probleme de efectiv. După ce Rob Thomson a anunţat că părăseşte Clujul, au urmat accidentările lui Chetreanu, Morris şi Silvăşan, trei jucători de bază.

Pentru a trage unele concluzii despre începutul de sezon pe care l-au înregistrat clujenii, dar şi despre participarea în FIBA EuroChallenge, Total Baschet a luat legătura cu Mircea Cristescu. Preşedintele campioanei României afirmă că este mulţumit de prestaţia echipei sale în finalul anului 2011, fără a pune la socoteală eşecul de acasă cu Energia Rovinari. Referitor la participarea în cupa europeană, Cristescu declară că per total a fost benefică echipei, iar cel mai bun moment s-a înregistrat în Rusia, acolo unde "nicio echipă din România nu a câştigat, vreodată nu numai după anii 89." 

Sunteţi mulţumit de ce a arătat campioana en-titră a României în prima parte a sezonului ?

Aş fi fost mulţumit dacă nu am fi pierdut cu Rovinari acasă. Accidente se mai întâmplă, la noi s-au întâmplat. Dacă nu pierdeam cu Rovinari acasă eram pe primul loc în campionat, bineînţeles cu restanţa jucată. Aşa, la câte evenimente neplăcute am avut, mă refer la accidentări şi la ce s-a întâmplat în echipă şi cu plecara lui Rob chiar, pot să mă consider mulţumit. Însă fără să punem la socoteala partea cu Rovinari.

Acum dacă ar fi să trageţi linie aţi putea spune că participarea în FIBA EuroChallenge a fost benefică echipei "U" Mobitelco Cluj-Napoca ?

Ca şi o opinie personală sunt de părere că o competiţie europeană este o datorie pentru echipele româneşti, nu numai pentru cele câştigă campionatul ci şi penetru celelalte care se clasează pe locurile 2 sau 3. Eu prefer ca echipele româneşti să îşi schimbe această mentalitate de a nu se înscrie şi a se păstra pentru campionatul intern. Sunt de părere că în partea a doua a campionatul o să vedem dacă ne-a fost benefică sau nu această participare. Eu sunt ferm convins că an de an ne-a fost benefică, chiar dacă am participat şi în ligi mai mici. Accidentările care au survenit nu au fost cauzate de supra solicitare ci pur şi simplu aşa s-a întâmplat. Lui Tyler i-a recidivat o accidentare mai veche, iar la Silvăşan ştiam de mult de cea de a doua hernie de disc. Totul era dacă se va deplasa sau nu, deplasându-se mai mult, nu am avut ce face şi a trebuit operat. Sincer în primul rând este o datorie, iar în al doilea rând poate era mult mai frumos dacă reuşeam să câştigăm meciurile de acasă. Însă putem să ne gândim la victoria din Rusia acolo unde cred că nicio echipă din România nu a câştigat, vreodată nu numai după anii 89.

Se preconizează modificări de efectiv în pauza competiţională ?

Asta rămâne de văzut. Momentan suntem într-o pauză de odihnă. Ştiţi foarte bine că noi suntem mai tradiţionali şi în general ne place să ne păstrăm oamenii. din păcate anul acest am fost forţaţi, de plecarea lui Rob şi de accidentarea lui Tyler, să efectuăm cele două schimbări. Vom vedea ce se va întâmpla în perioada de transferuri.

Ne putem aştepta la un al 6-lea străin având în vedere că nu mai dispuneţi de un extra transfer, iar perioada de transferuri din iarnă este ultima în care "U" Mobitelco poate efectua modificară ?

Eu cred că ne putem aştepta la orice. Momentan haideţi să intrăm în sărbători.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!