Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mircea Cristescu: "Din păcate nu suntem îndeajuns de maturi pentru acest nivel"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
30.11.2011

Marţi seară campioana en-titre a României a cedat în faţa deţinătoarei Cupei Franţei, Elan Chalon, într-un meci contând pentru etapa a 4-a din cadrul competiţiei EuroChallenge. Formaţia antrenată de Marcel Ţenter avea neaparat nevoie de o victorie pentru a-şi păstra intacte şansele de calificare în faza următoare a competiţiei, însă partida s-a încheiat cu scorul de 83-74 în favoarea gazdelor.

La finalul jocului Total Baschet a stat de vorbă cu Mircea Cristescu care ne-a declarat că partida s-a pierdut în prima parte a jocului atunci când clujenii au avut un "procentaj catastrofal" deoarece au ratat foarte mult de la linia de pedeapsă şi de la trei puncte.

Am pornit mai târziu în meci şi am avut un procentaj catastrofal în prima repriză. Am ratat foarte multe libere şi după 20 de minute am înscris un singur coş de trei puncte din 7 încercări. În aceste condiţii, cu aceste procentaje, cred că şi cu Iaşiul ne era greu dacă e să o luăm aşa.

Preşedintele campioanei României a afirmat că la revenirea de la cabine echipa a început să joace baschet însă nu a dat dovadă de maturitate într-un moment cheie al jocului care putea schimba soarta partidei. În final oficialul clujean este de părere că echipa se află "pe drumul cel bun".

La revenirea de la cabine am început să jucăm baschet, am recuperat 18 puncte din 25. Ne-am apropiat de ei la 7 puncte, am beneficiat de posesia mingii de 3 ori însă nu am avut maturitatea de a înscrie. Dacă o făceam probabil altul era deznodământul jocului. Doresc să îmi felicit echipa pentru efortul depus, dar din păcate se pare că încă nu suntem îndeajuns de matori pentru nivelul acesta. Îi felicit pentru că am dat dovadă de un efort bine gândit, deoarece am prestat o apărare foarte bună. Ne mândrim cu această apărare care a fost cea mai bună din Divizia A masculină de baschet, în ultimele două sezoane şi mai puţin în acest sezon. Oricum se pare că suntem pe drumul cel bun.

Având în vedere că Antwerp a învins pe Enisey, în ultimele două runde reprezentanta României are nevoie de două victorii în ultimele două runde iar în meciul cu belgienii va trebui să se impună la cel puțin 25 puncte diferență pentru a anula diferența din conruntarea directă consemnată în tur.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!