Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mircea Cristescu: ”Trecem printr-o situație grea dar ne vom lupta în continuare pentru titlu!”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
15.12.2011

mircea cristecsu marcel tenter vlad corpodean

Joi, 15 decembrie, U Mobitelco a susținut conferința de presă de dinaintea meciului cu Dinamo din etapa a 14-a a campionatului. La întâlnirea cu ziariștii au luat parte Mircea Cristescu (foto centru), președintele echipei, Marcel Țenter, antrenorul principal și Vlad Coropodean, unul dintre juniorii de perspectivă ai clubului.

Mircea Cristescu a precizat că nu s-a luat încă o decizie în privința lui Jerome LaGrange, jucătorul aflat în probe în această perioadă. Oficialul grupării ardelene a spus că, deși îl cunoaște de multă vreme, nu știe dacă se va putea adapta la jocul echipei și în ciuda absenței unui conducător de joc clasic nu îl va opri la echipă doar ca să suplinească acest gol.

Decizia în privința noului jucător va fi luată înaintea meciului cu Dinamo sau poate chiar după, este mult prea repede să vedem dacă va face față sau nu și dacă este compatibil. Și eu, și Marcel îl cunoaștem de patru ani și îi știm calitățile, să vedem cât de mult e compatibil cu echipa și cât de mult este în formă la ora actuală. Este poziția pe care avem lipsuri, deși Miță Paul a făcut față cu brio, dar cred că randamentul echipei ar fi mult mai bun cu Mihai Paul pe poziția doi. Este posibil ca Lagrange să nu rămână, a precizat Cristescu conform site-ului oficial al lui U Mobitelco.

Președintele lui ”U” a vorbit și despre ce așteaptă de la tinerii jucători români din lot, și anume atenție în defensivă apărare și viteză în atac, două aspecte ale jocului care nu țin cont de exeperiență.

În ceea ce privește șansele tinerilor jucători, ei trebuie să aducă un plus de apărare și de viteză, pentru că astea sunt calitățile tinereții. Nimeni nu se așteaptă de la ei să câștige un meci, pentru că nu au experiența necesară. Pot să spun că tinerii noștri au fost o surpriză plăcută, într-un meci destul de greu cu Enisey, Corpodean în 14 minute a făcut opt recuperări!

Campioana României are indisponibili în acest moment trei jucători de bază, toți trei accidentați. Cristescu afirmă că este o situație grea care anulează unul dintre atuurile ale echipei în acest sezon, omogenitatea, dar că împreună cu antrenorii și jucătorii vor face tot ce este posibil pentru a apăra trofeul câștigat în vară.

Acum trecem prin momente prin care nu am mai trecut niciodată de când sunt eu la echipă, avem trei titulari de anul trecut - Morris, Chetreanu și Silvasan - care sunt accidentați și alti doi din rotația de bază, Cuic și Thomson, au plecat. Ne e foarte greu, dar vom face tot ce putem pentru a apăra titlul de campioană.

Următorul meci al lui U Cluj Napoca este sâmbătă, la București, în compania lui Dinamo. Partida va începe la ora 18:00 și va fi transmisă în direct de TVR3.

3 comentarii la aceasta stire:
  • pop :

    Greu chiar foarte greu
    Fometescu cred ca a facut parte din rotatia de baza de anul trecut si la fel ca Thomson si Cuic a plecat. E clar ca in aceste conditii nucleul a disparut, probabil doar Chetreanu va mai putea juca in acest campionat dintre cei accidentati. Greu va fi.

    cu 12 ani în urmă (15.12.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe ucj :

    nucleu
    exact, Fometescu a fost in nucleul de baza, chiar a fost decisiv in meciul 3 al finalei, care daca s-ar fi pierdut, sansele la titlu ramaneau minime. Deci in nucleul de 8 jucatori care au castigat titlul au mai ramas doar Dykes, Paul si Zoki.
    Foarte greu !!!

    cu 12 ani în urmă (15.12.2011) Raspunde
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe luta :

    Inca o gresala
    Nu acum era momentul atragerii atentiei spre greutatile echipei. Nu numai ca ati pus o presiune cu problemele de efectiv dar amplificati presiunea si pe tinerii jucatori care se vede de la o posta ca sunt "pretensionati". Daca aceste declaratii vor avea o consecinta pozitiva asupra evolutiei echipei ar fi un miracol, dupa umila mea parere. Pacat.

    cu 12 ani în urmă (16.12.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!