Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mladen Pantic rămâne suspendat și nu va juca astăzi împotriva Mureșului

Radu Bărăian

Radu Bărăian
27.02.2015

Comisia de Apel din cadrul Federației Române de Baschet a respins apelul făcut de clubul CSM-U Oradea în cazul suspendării baschetbalistului Mladen Pantic în urma incidentelor de la Târgu Jiu de duminica trecută. Astfel, Pantic, suspendat o etapă, nu va evolua astăzi pe teren propriu împotriva celor de la BC Mureș Târgu Mureș. 

Pe site-ul FRB s-a anunțat decizia Comisiei de Apel după cum urmează:

„Comisia de Apel a analizat documentele depuse la dosar, respectiv raportul comisarului, raportul suplimentar al arbitrului Podar Bogdan, punctele de vedere asupra incidentului ale cluburilor CSM Oradea și CS Energia Târgu Jiu, precum și ale sportivilor Vujadin Subotic, Mladen Pantic, Pașca Rareș si Glyniadakis Andreas, dar și înregistrările video ale meciului disputat între cele două echipe în data de 22.02.2015.
În urma analizei, Comisia de Apel constată că lovitura lui Mladen Pantic asupra jucatorului echipei adverse, Glyniadakis Andreas, se încadrează la acte de violență în timpul jocului, sancționate conform art. 17.1.2. din Regulamentul de Disciplină, astfel ca:
-respinge apelul declarat de CSM Oradea împotriva deciziei nr. 307/24.02.2015 a Comisiei de Disciplină a Federației Române de Baschet și menține sancțiunile aplicate jucătorului Mladen Pantic – CSM Oradea, prin decizia apelată.
Prezenta decizie a Comisiei de Apel a fost luată cu unanimitate de voturi și este definitivă, irevocabilă și de imediată aplicare”. 

Astfel, pe lângă vechile accidentări, gruparea bihoreană nu se va putea baza împotriva celor de la BC Mureș nici pe Mladen Pantic și Vujadin Subotic. De asemenea, la Sibiu, în meciul dintre CSU și Energia Târgu Jiu nu va evolua nici Andreas Glyniadakis.

Confruntarea dintre Oradea și BC Mureș este programată azi, în Arena „Antonio Alexe” din Oradea, începând cu ora 17:15, fiind transmisă în direct de postul DigiSport. 

*Foto: Răzvan Păsărică (sportpictures.ro)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!