Minute | 27:17 |
Puncte | 23 |
Pase decisive | 2 |
Recuperari | 9 |
Eficienta | 26 |
![]() |
Liga Națională Etapa 11 Sala Sporturilor Horia Demian miercuri (05.12), ora 17:30 Digi Sport 2 |
![]() |
7-3 | Fișa Meciului | 7-3 |
Confruntare extrem de atractivă pe malul Someşului Mic. La Cluj-Napoca soseşte CSM Bucureşti, într-un joc contând pentru etapa a 11-a a Ligii Naţionale de Baschet masculin. Duelul ce poate fi urmărit şi pe sticlă, transmisia fiind asigurată de postul Digi Sport 2, este programat să debuteze miercuri seară la orele 17:30, în obişnuita Sală a Sporturilor "Horia Demian".
Înaintea confruntării putem vorbi de o simetrie parţială a celor două combatante. Atât "U" cât şi CSM vin după o înfrângere suferită runda precedentă. Clujenii au cedat la Târgu Mureş, datorită problemelor persistente la nivelul pivoţilor, în timp ce elevii lui Hristu Şapera s-au înclinat pentru prima dată pe teren propriu, în actualul sezon, în faţa unui adversar ce nu excelează din punct de vedere tactic, Energia Rovinari. Ambele formaţii împart locul 3 în clasament, având o linie de 7 victorii şi 3 înfrângeri, asemeni altor cinci grupări din prima ligă.
Pentru "U", CSM este al doilea adversar puternic care soseşte la Cluj-Napoca, în calitate de oaspete, după CSU Ploieşti. În afară de victoria de la Timişoara, sportivii pregătiţi de Niksa Bavcevic au cedat absolut toate întâlnirile puternice, iar tocmai de aceea partida de miercuri seară poate fi comparată cu un moment al adevărului pentru amfitronii care nu îşi permit paşi greşiţi pe teren propriu.
Măcinată de accidentările consemnate în debutul actualei ediţiii de campionat, CSM Bucureşti a izbutit să revină pe linia de plutire având la activ cinci victorii consecutive până la eşecul neaşteptat în faţa Energiei Rovinari. În ceea ce priveşte următorul duel, obiectivul lui Hristu Şapera este cât se poate de clar: victoria. Mai mult ca sigur tânărul tehnician s-a inspirat din înfrângerea suferită de "U" la Mureş şi va miza mai mult pe jocul sub panou. De asemenea este de aşteptat ca bucureştenii să practice o apărare zonă care, aproape de fiecare dată, a dat mari bătăi de cap lui Silvăşan&Co. Un alt aspect ce merită menţionat este revenirea lui Şanta la Cluj-Napoca în calitate de adversar.
Deşi istoricul confruntărilor directe indică ca şi favorită formaţia gazdă, cu un bilanţ de şase victorii şi o singură înfrângere, miercuri seară nu putem vorbi de o grupare care porneşte cu prima şansă. Dimpotrivă, ne aşteptăm la un joc tactic şi echilibrat.
Brigada de arbitri desemnată să oficieze partida de la Cluj-Napoca nu a fost făcută publică până la redactarea materialului.
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
FR Baschet, obligată să reinstituie regula cu doi jucători români în perman...
Jaizec Lottie sosește din Bundesliga și va evolua pentru CSM Oradea
Zona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
Oficial. Arturo Alvarez rămâne antrenorul principal al lui CS Vâlcea 1924
Jaizec Lottie sosește din Bundesliga și va evolua pentru CSM Oradea
1 comentariu la aceasta stire:
Dle Sabin Gherdan
cu 12 ani în urmă (04.12.2012) RaspundeSa stiti ca si Sibiul(meci in care ”U” a castigat) este o echipa foarte buna a campionatului !!!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!