Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nandor Kuti: „Meciul de ieri a fost foarte dificil din punct de vedere mental”

Nandor Kuti: „Meciul de ieri a fost foarte dificil din punct de vedere mental”

În această săptămână, U-BT Cluj-Napoca a obținut o victorie foarte importantă în FIBA Europe Cup, împotriva lui Sodertalje Kings (85-74). Pe lângă acest motiv, fanii ardeleni s-au bucurat și de revenirea pe teren a lui Nandor Kuti, baschetbalist ce nu mai jucase de șase luni.

Sportivul român s-a achitat foarte bine de sarcinile sale și a adunat 5 puncte, 2 recuperări și o pasă decisivă în 13 minute de joc. Nandor Kuti a declarat că duelul cu suedezii a fost foarte dificil din punct de vedere mental și că se bucură că a evoluat primul meci chiar în fața propriilor suporteri. De asemenea, jucătorul naționalei României a ținut să le mulțumească antrenorilor și celor din staff-ul medical.

Mă bucur enorm că am reușit să joc primul meu meci din acest sezon, acasă, în fața fanilor noștri. M-au primit cu brațele deschise și aș vrea să le mulțumesc cu această ocazie. Pentru mine, meciul de ieri a fost foarte dificil din punct de vedere mental, fiindcă după 4 luni departe de teren îţi ieși din ritm și apare o ușoară ezitare în tot ceea ce faci. Aș vrea să le mulțumesc staff-ului medical și preparatorului fizic pentru tot ce au făcut pentru mine. M-au ajutat foarte mult! Fără ajutorul lor nu cred că era posibil să revin pe teren după doar două antrenamente cu contact. Le mulțumesc antrenorilor Mihai Silvășan și Duško Vujošević pentru că au avut încredere în mine, chiar dacă nu am mai jucat un meci oficial din iunie.", conform paginii oficiale de Facebook a clubului clujean

Următoarea partidă pentru Nandor Kuti & Co. are loc luni, 18 noiembrie, de la ora 19:00, pe terenul lui SCM U Craiova.

*foto: Manases Sandor/u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!