Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nemanja Maric: „Jucăm prost în deplasări”

Andrada Comănici

Andrada Comănici
06.02.2011

Nemanja MaricNemanja Maric nu e pesimist în urma înfrângerii suferită de CSM Oradea în faţa lui CSU Atlassib Sibiu. Sârbul opinează ca echipă sa a scapat meciul din mână la începutul sfertului trei când în tabăra orădenilor s-a înregistrat o seceta la capitolul puncte înscrise. Chiar dacă se întorc acasă cu un meci pierdut, elevii lui Cristian Achim sunt liniştiţi în ceea ce priveşte locul lor în play-off şi se pregătesc intensiv pentru a face o surpriză publicului de acasă în partida ce o vor disputa împotriva vicecampioanei ”U” Mobitelco.

Am mers rău în partea a doua a meciului. În sfertul trei am avut câteva minute în care nu am marcat deloc. În acest sezon s-a dovedit a fi o regulă să câştigăm majoritatea meciurilor acasă, dar să în pierdem în deplasare. E drept că am jucat prost în deplasări, dar atâta timp cât regula aceasta se păstrează, e bine pentru că avem asigurate victoriile de acasă. Vom vedea, abordăm meciurile unul câte unul. Următorul este cu Clujul, jucăm acasă, credem în şansele noastre, ne vom antrena dur deoarece avem nevoie de victorie.

a declarat Nemanja Maric pentru totalbaschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!