Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nikola Jevtovic a suferit o accidentare în partida cu SCM U Craiova

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
08.03.2022

Nikola Jevtovic a suferit o accidentare în partida cu SCM U Craiova

FC Argeș Basketball a obținut un succes important în etapa cu numărul 22 a Ligii Naționale, în derby-ul cu SCM U Craiova. Partida s-a încheiat cu 90-74, în favoarea oaspeților

În ciuda victoriei importante pentru ierarhizarea în play-off, trupa din Trivale a primit o veste nefericită în decursul zilei de marți, 8 martie.

Nikola Jevtovic, pivotul titular al alb-violeților, a ieșit de pe parchet în minutul 36 al acelei confruntări și nu a mai revenit din cauza unei accidentări. Diagnosticul pentru sârb este unul nefericit: fractură de falangă police, iar Jevtovic va absenta în următoarea perioadă.

Accidentarea a fost provocată de Troy Franklin, care a fost penalizat cu un fault anti-sportiv. La doar două minute, el a primit a doua sancțiune de acest tip și a fost eliminat, pentru a doua oară consecutiv, după incidentul de la partida cu CSM VSKC Miercurea Ciuc.

Acțiunile sale au fost condamnate de conturile de social media ale piteștenilor. Aceștia au menționat toate aceste abateri în care Troy a dat dovadă de lipsă de fairplay. Pe lângă acestea, a mai fost trecut în revistă un fault dur, în partida cu BC CSU Sibiu, când Franklin și-a socs din joc un adversar.

În această stagiune, în 19 meciuri în care a evoluat, Jevtovic a înregistrat medii de 13.8 puncte, 8.3 recuperări, 2.3 pase decisive, cu 61% din acțiune și 65% de la linia de libere.

*foto: FC Argeș Basketball

2 comentarii la aceasta stire:
  • Csm.O :

    Ambele faulturi
    Sunt urâte și făcute cu intenție. Păcat că nu se măsuri, nu e la prima abatere. Sunt curios daca Piteștiul va face un transfer ținând cont că Jeftovic va lipsi ceva timp.

    cu 2 ani în urmă (09.03.2022) Raspunde
  • Pop Dorel :

    Până când?
    ...acest golan micuț va mai fi lăsat să nenoroceasca ,accidenteze intenționat baschetbaliști din campionatul României.Domnilor arbitrii și oficiali din federație sunteți la fel devinovati pentru că nu luați nici o măsură împotriva acestui nemernic.Sa vă fie rușine.

    cu 2 ani în urmă (09.03.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!