Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nikola Markovic a înregistrat cea mai bună prestație personală din acest sezon în victoria cu CSM Galați

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
17.11.2022

Nikola Markovic a înregistrat cea mai bună prestație personală din acest sezon în victoria cu CSM Galați

CSM Oradea și CSM Galați s-au duelat în primul meci din Liga Națională de după pauza provocată de meciurile echipelor naționale. Bihorenii au avut câștig de cauză și au reușit să se impună cu scorul de 84-75 în deplasarea de pe malul Dunării.

Nikola Markovic a fost cel mai bun marcator pentru Leii Roșii în disputa de miercuri seara. Pentru prima oară în sezonul 2022-23 al Ligii Naționale, baschetbalistul sârb a reușit să înscrie mai mult de 5 puncte. Din punct de vedere al punctelor înscrise, a fost cea mai prolifică partidă pentru extrema de forță a Oradiei în această stagiune.

Markovic a încheiat meciul cu CSM Galați cu 22 de puncte, 5 recuperări, 2 intercepții, dar și 6 mingi pierdute. El a reușit să transforme 7/9 aruncări din acțiune, 1/1 de la distanță, respectiv 7/8 de la linia de libere pentru +20 la eficiență.

Următorul meci pentru CSM Oradea va fi disputa de pe teren propriu cu CSM Constanța din etapa cu numărul șase a LNBM. Duelul este programat sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 19:00.

*foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!