| Minute | 31:04 |
| Puncte | 25 |
| Pase decisive | 2 |
| Recuperari | 4 |
| Eficienta | 26 |
SCM Timișoara începe anul cu un duel împotriva lui U-BT Cluj-Napoca, liderul LNBM și o echipă aflată într-o formă foarte bună. În cazul unei victorii, trupa bănățeană și-ar asigura calificarea în Top 6 și, implicit, prezența în playoff-ul campionatului.
Înaintea acestui meci, căpitanul bănățenilor, Nikola Pesakovic, a oferit o declarație pentru site-ul oficial al lui SCM Timișoara. Acesta a prefațat confruntarea cu U-BT și a spus câteva cuvinte despre atmosfera din cadrul lotului.
„Întâlnim una dintre cele mai bune echipe din România. Clujenii sunt favoriţi, dar vom da totul pe teren, aşa cum facem de fiecare dată. Suntem în formă bună! Ne aşteptăm la o partidă dificilă, sperăm să-i avem aproape pe suporterii noştri. Avem nevoie de sprijinul lor la fiecare meci. Am obţinut rezultate bune, suntem la un pas de turneul final al Cupei României şi aproape de faza Top 6 în campionat, îi invităm să ne ajute. Avem un program încărcat la început de an, dar nu este nici o problemă. Jucătorii preferă mai mult meciurile decât antrenamentele. Moralul este bun în cadrul lotului. Toată lumea cunoaşte problemele noastre, dar atmosfera este bună şi ne concentrăm pe ce avem de făcut pe teren. Antrenorul ne motivează la fiecare antrenament. Îi felicit pe băieţi pentru efortul depus în fiecare meci şi la fiecare şedinţă de pregătire. Vom continua să luptăm până la finalul sezonului”, conform bc-tm.ro.
Jocul din Sala „Constantin Jude” are loc sâmbătă, 4 ianuarie, de la ora 17:00 și va fi transmis, în direct, de Digisport 2.
*foto: bc-tm.ro
CS Vâlcea 1924 transferă un fundaș cu meciuri în NBA, EuroCup și la Jocuril...
CSM Oradea a învins-o pentru a doua oară în această săptămână pe Corona Bra...
Juwan Gray revine în Liga Națională pentru al treilea sezon consecutiv
CS Vâlcea 1924 transferă un fundaș cu meciuri în NBA, EuroCup și la Jocuril...
Cristian Achim, după victoria cu Brașov: „Cred că m-am rugat prea mult”
CSO Voluntari câștigă categoric pe terenul lui CS Vâlcea 1924
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!