Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Niksa Bavcevic: „Spiritul de luptă, disciplina tactică și experiența noastră au făcut diferența”

Alin Mihai Dobre

Alin Mihai Dobre
05.10.2014

După ce au trecut de BC Mureș în Cupa României, steliștii au reușit să câștige și meciul din etapa inaugurală împotriva celor de la BC Timișoara. Steaua a dominat încă de la început partida, reușind să intre la pauză cu un avantaj de 14 puncte, după ce au înscris 43 de puncte. În sfertul patru timișorenii s-au apropiat la un punct, dar bucureșetenii au avut un run de 10-2 și s-au desprins în câștigători. Scorul final a fost 85-75.

Antrenorul Stelei, croatul Niksa Bavcevic, s-a declarat extrem de mulţumit de evoluţia elevilor săi în Banat, spunând că victoria este una meritată. 

„Am controlat jocul. Cred că ne-am descurcat minunat în apărare, am avut un start mai bun ca adversarii. Cred că am stopat câteva lucruri care erau importante în jocul lor. Am văzut oportunitatea și că avem o bancă lungă, nu am jucat doar cu cinci jucători. Spiritul nostru de luptă și experiența noastră, disciplina tactică, au făcut diferența. Tactic am fost aproape excelenţi. Defensiv am fost foarte buni, am pregătit bine jocul. Am avut și multe recuperări, 27 sunt multe pentru un astfel de joc. Eu cred că victoria noastră e meritată”, a spus tehnicianul pentru site-ul sport9.ro.

Remarcații partidei au fost Titus Nicoară cu 16 puncte și 7 recuperări, Bill Amis 15 puncte și 7 recuperări, Pankracje Barac 16 puncte, 2 assist-uri și Terrell Everett cu 13 puncte și 4 assist-uri. De cealaltă parte, Zlatko Jovanovic a reușit sa înscrie 22 de puncte, 5 recuperări și 9 pase decisive, iar Jahenns Manigat și Dalibor Persic, câte 13, respectiv 12 puncte.

Etapa viitoare BC Timișoara va juca împotriva celor de la Timba Timișoara, în timp ce Steaua va sta.

*Foto: Răzvan Păsărică (Fotoreporter TotalBaschet)

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!